Micul catehism: Sfânta Cruce este prezentă în viaţa creştinilor

În Noul Testament sunt descoperite toate semnificaţiile şi lucrările Crucii, arătate prin intermediul simbolurilor şi metaforelor în Vechiul Testament, unde ea a fost descoperită ca un „semn profetic“, nedescifrat încă.

Crucea devine de acum „hotarul dintre păcat şi virtute, dintre lumea de închinători, de cinstitori ai ei, şi cea de „vrăjmaşi ai Crucii“. „Hotar avem crucea Domnului, cu care am îngrădit şi înconjurat păcatele de mai înainte“, spunea Clement Alexandrinul. Crucea materială, cea pe care a purtat-o Domnul la sfârşitul activităţii şi pe care a fost răstignit, a devenit altarul Său şi mijlocul mântuirii noastre. Biserica a învăţat dintotdeauna despre puterea puterea sfinţitoare a Crucii. Cinstirea Sfintei Cruci în cultul particular al fiecărui creştin în parte, cât şi în cultul public-liturgic al Bisericii, s-a manifestat din cele mai vechi timpuri, prin numeroase forme, cum ar fi: însemnarea cu semnul Crucii, invocarea Crucii în diverse împrejurări, venerarea lemnului Sfintei Cruci în lăcaşurile care adăpostesc relicve cu lemnul sfânt al Crucii, pelerinaje la locurile unde au fost depuse aceste relicve, zidirea de biserici închinate Sfintei Cruci, aşezarea ei pe turlele bisericilor, pe mormintele creştinilor, în casele credincioşilor, la răspântii de drumuri şi însemnarea cu ea a locurilor unde s-au întâmplat fapte memorabile. Prin Cruce şi prin semnul sfintei Cruci se sfinţesc: apa, untdelemnul şi darurile de pâine şi vin, în cadrul Sf. Liturghii, care sunt transformate în Trupul şi Sângele Domnului. Toate acestea arată, într-un mod mai elocvent decât orice altă exprimare, preţuirea şi evlavia pe care au manifestat-o şi o manifestă creştinii, din cele mai vechi timpuri, faţă de Sfânta Cruce.