Micul catehism: Sfintele moaşte

În Biserica Ortodoxă, amintirea şi cinstirea sfinţilor este continuată, completată şi dezvoltată prin cinstirea sfintelor moaşte. Dacă, în sens larg, prin moaştele sfinţilor se înţeleg rămăşiţele lor trupeşti, în întregime sau în parte, precum şi obiectele folosite de ei în viaţă, sau cele care au fost în legătură cu activitatea lor, veşmintele, obiectele sau mijloacele prin care şi-au aflat moartea, în sens restrâns, se înţeleg numai rămăşiţele trupeşti ale unor sfinţi, care, prin lucrarea harului divin, au rămas nestricăcioase.

Sf. Ioan Damaschin arată că Dumnezeu lucrează prin sfântul trăitor în viaţă, cât şi prin sfintele moaşte: „Sfinţii încă de pe când erau în viaţă au fost plini de Duhul Sfânt, iar la moartea lor harul Sfântului Duh se află în chip nelipsit în sufletele lor, în trupurile lor din morminte, în chipurile lor şi în sfintele lor icoane, nu în chip substanţial, ci prin har şi lucrare“. Sfintele moaşte sunt cinstite pentru puterea vindecătoare, săvârşită prin puterea harului, care se continuă prin mijlocirea sfântului în moaştele lui. Dumnezeu a îngăduit păstrarea unei legături speciale între sfânt şi moaştele lui, căci „puterea morţii este mărginită la sfinţi, sufletele lor nu părăsesc cu desăvârşire trupurile lor; sfinţii rămân prezenţi în duh şi har, în moaştele lor, chiar în cea mai mică părticică“. Prin împărtăşirea cu Sfintele Taine, creştinii sunt înfiaţi, devenind „fii ai lui Dumnezeu“, potrivit cuvintelor Sf. Ap. Ioan: „celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu“. Cei care se păstrează permanent în această stare de har sporesc în virtuţi şi se fac, prin aceasta, „părtaşi dumnezeieştii firi“ (II Petru 1, 4). Astfel, trupurile unor sfinţi devin „izvorâtoare de mir“ (Sfântul mucenic Dimitrie este cunoscut ca „izvorâtor de mir“); ale altora împrăştie miros de bună mireasmă (sfântul Ioan Hozevitul) sau se păstrează neatinse de putreziciune (Sf. Cuv. Parascheva) şi sunt făcătoare de minuni.