Micul catehism: Sfintele moaşte păstrează mireasma harului dumnezeiesc
Sfintele moaşte sunt trupurile nepieritoare ale sfinţilor lui Dumnezeu, rămăşiţele din trupurile lor sau oasele lor, prin care Dumnezeu a arătat şi arată atotputernicia Sa, prin săvârşirea minunilor văzute întru proslăvirea Sa şi a sfinţilor Săi, pentru ajutorul creştinilor în necazurile lor duhovniceşti şi trupeşti, pentru întărirea lor în adevărul şi mântuirea ce o aduce credinţa ortodoxă.
Sfânta Scriptura ne prezintă multe minuni făcute prin trupurile sfinţilor cât trăiau pe pământ, mărturisind despre puterea ce era în ele. O femeie s-a vindecat de curgerea sângelui numai prin atingerea de haina Mântuitorului (Luca 8, 43-44). În Vechiul Testament se relatează minunea învierii unui mort prin atingerea de osemintele proorocului Elisei: „Dar iată, odată, când îngropau un mort, s-a întâmplat ca cei ce-l îngropau să vadă una din aceste cete şi, speriindu-se, au aruncat mortul în mormântul lui Elisei. Căzând acela, s-a atins de oasele lui Elisei şi a înviat şi s-a sculat pe picioarele sale“ (IV Regi 13, 21). Dacă prin atingerea de moaştele lui Elisei proorocul, cel mort a înviat, cu atât mai mult trupurile creştinilor, îmbrăcaţi în harul lui Hristos, sunt eliberate de blestem şi lucrează prin ele harul Sfântului Duh. După cum vasul în care s-a păstrat vin mai păstrează mirosul băuturii, tot astfel şi trupurile sfinţilor mai păstrează mireasma harului dumnezeiesc. Sfinţii, prin viaţa lor curată, au dobândit harul Duhului Sfânt şi au făcut minuni cu ajutorul lui Dumnezeu. Ei intră în legătură cu oamenii care le adresează rugăciuni şi mai păstrează legătura cu trupurile lor, cu care au câştigat sfinţenia.