Micul catehism: Sfinţii îngeri îi ajută pe oameni în viaţa de toate zilele
Credincioşii aduc cinstirea supremă (adorare) doar lui Dumnezeu. Creştinii Îl adoră pe Dumnezeu şi îi cinstesc pe îngeri şi pe sfinţi. Prin cultul ortodox se aduce cinstire sfinţilor îngeri, ca cei ce sunt rugători înaintea lui Dumnezeu. Sfânta Scriptură îi prezintă pe îngeri ca cei care-i ajută pe oameni nu doar în lucrarea de sfinţire a sufletului, ci şi în viaţa de toate zilele a omului. Îngerii sunt săvârşitorii faptelor măreţe ale Domnului, de aceea oamenii drepţi se adresau lor în rugăciuni. Astfel, îngerii l-au salvat pe Lot şi pe oamenii lui de la pedeapsa pe care Dumnezeu a trimis-o asupra cetăţii păcătoase Sodoma (Facerea, capitolul 19). Patriarhul Iacov, binecuvântându-i pe copiii lui Iosif, a spus: „Îngerul ce m-a izbăvit pe mine de tot răul să binecuvinteze pruncii aceştia“ (Facerea 48, 16). Din cartea Tobit aflăm că Îngerul Rafat l-a însoţit pe Tobit în călătoria întreprinsă pentru a se căsători şi l-a salvat de la moarte. În aceeaşi carte din Sfânta Scriptură descoperim următoarele cuvinte adresate de înger lui Tobit: „Eu duceam pomenirea rugăciunii voastre înaintea Celui Sfânt. Eu sunt Rafael, unul din cei şapte sfinţi îngeri, care ridică rugăciunile sfinţilor şi le înalţă înaintea slavei Celui Sfânt“ (capitolul 12). Ce înţelegem prin afirmaţia că îngerul înalţă rugăciunile sfinţilor către Dumnezeu? Nu ştie Dumnezeu, Care este atoatecunoscător şi atoateştiutor, rugăciunile noastre? Răspuns găsim în cartea Apocalipsa (capitolul 8), de unde aflăm că îngerii ridică rugăciunile creştinilor în faţa tronului lui Dumnezeu, îşi alătură rugăciunile lor la ale oamenilor şi le adresează Domnului: „Şi a venit un alt înger şi a stat la altar, având cădelniţă de aur, şi i s-a dat lui tămâie multă, ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur dinaintea tronului. Şi fumul tămâiei s-a suit, din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor“ (versetele 3 şi 4).
De asemenea, Proorocul David ne învaţă că îngerii îi apără pe cei credincioşi: „Străjui-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de El şi-i va păzi pe ei“ (Psalmul 33, 7).