Micul catehism: Sfinţii sunt prietenii lui Dumnezeu

Cinstirea sfinţilor a început cu respectul şi lauda adusă primilor martiri, care şi-au jertfit viaţa mărturisind, apărând credinţa în Iisus Hristos. Dacă sfinţenia, sub aspectul martiriului, apare în Biserică prin moartea martirică a Sfântului Arhidiacon Ştefan, ea continuă, în primele secole creştine, prin mulţimea de martirii a apostolilor şi a ucenicilor Domnului care s-au jertfit pentru dreapta credinţă.

Preţuirea şi respectul deosebit arătat faţă de martiri a început prin strângerea şi păstrarea cu sfinţenie a rămăşiţelor pământeşti şi înmormântarea lor cu mare cinste. Biserica din Smirna, în epistola ei despre martiriul Sfântului Policarp, spune: „Noi am strâns osemintele lui ca pe un odor mai scump decât aurul şi decât petrele preţioase şi le-am aşezat unde se cuvine, aici ne vom aduna cu bucurie şi Domnul ne va da nouă să serbăm ziua naşterii lui celei martirice, spre amintirea biruinţelor sale şi spre mărturia altor luptători“. Sf. Ap. Pavel, în prima Epistolă către Timotei, ne spune că „unul este Dumnezeu, unul este şi Mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni: omul Hristos Iisus, Care S-a dat pe Sine preţ de răscumpărare pentru toţi“. Domnul Hristos a realizat mântuirea noastră prin jertfa Sa pe cruce, iar pentru a ne mântui este necesar ca fiecare dintre noi să-şi însuşească roadele acestei jertfe. Sfinţii se roagă pentru noi şi ne pot ajuta să trecem cu mai multă uşurinţă prin anumite ispite. Cinstirea pe care o acordăm sfinţilor nu este asemenea celei pe care o aducem lui Dumnezeu, Căruia Îi aducem forma supremă de cinstire (adorare sau latrie). Îi cinstim pe sfinţi pentru că ei sunt „cetăţeni şi casnici ai lui Dumnezeu“ (Efeseni 2, 19), în acelaşi timp ştiind că „mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului“. Însuşi Hristos îi numeşte prieteni pentru că au îndeplinit voia Lui: „Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc“. Sfinţii vor judeca lumea (I Corinteni 6, 2), în sensul că prezenţa lor va fi o acuzaţie indirectă adusă celor păcătoşi, care au beneficiat, ca şi sfinţii, de acest mare dar al vieţii pe pământ, care e o perioadă de pregătire pentru viaţa viitoare, şi nu au lucrat pentru împodobirea sufletului, aşa cum au făcut sfinţii. Sf. Ap. Pavel îi elogiază pe sfinţi pentru meritele lor şi pentru cinstea de a se învrednici să stea în faţa tronului divin.