Micul catehism: Sfinţii sunt „prietenii lui Dumnezeu“
Sfinţii, oameni cu o viaţă duhovnicească aleasă, au fost răsplătiţi de Dumnezeu cu alese şi bogate daruri, devenind pentru fiecare dintre noi adevărate călăuze şi făclii luminoase care ne îndreptează nouă calea mântuirii. Viaţa lor a fost o Evanghelie vie, de aceea atunci când facem referiri la cultul sfinţilor avem în vedere mai multe aspecte: sfinţii sunt modele desăvârşite de virtute şi de viaţă duhovnicească; îi cinstim pe sfinţi şi pentru faptul că Dumnezeu i-a preamărit încununându-i cu slavă ca unii care au fost următori ai lui Hristos.
Sf. Ap. Pavel, în prima Epistolă către Timotei ne spune că „unul este Dumnezeu, unul este şi Mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni: omul Hristos Iisus, Care S-a dat pe Sine preţ de răscumpărare pentru toţi“. Domnul Hristos a realizat mântuirea noastră prin jertfa Sa pe cruce, iar pentru a ne mântui este necesar ca fiecare dintre noi să-şi însuşească roadele acestei jertfe. Sfinţii se roagă pentru noi şi ne pot ajută să trecem cu mai multă uşurinţă prin anumite ispite. Cinstirea pe care o acordăm sfinţilor nu este asemenea celei pe care o aducem lui Dumnezeu, Căruia Îi aducem forma supremă de cinstire (adorare sau latrie). Îi cinstim pe sfinţi pentru că ei sunt „cetăţeni şi casnici ai lui Dumnezeu“ (Efeseni 2, 19), apoi ştim că „mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului“. Însuşi Hristos îi numeşte prieteni pentru că au îndeplinit voia Lui: „Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc“. Sfinţii vor judeca lumea (I Corinteni 6, 2), în sensul că prezenţa lor va fi o acuzaţie indirectă adusă celor păcătoşi, care au beneficiat ca şi sfinţii de acest mare dar al vieţii pe pământ, care e o perioadă de pregătire pentru viaţa viitoare, şi nu au lucrat pentru împodobirea sufletului, aşa cum au făcut sfinţii. Sf. Ap. Pavel îi elogiază pe sfinţi pentru meritele lor şi cinstea de a se învrednici să stea în faţa tronului divin.