Micul catehism: Spovedania - Taina curăţirii sufletului de păcate

Un articol de: Pr. Gheorghe Mihăilă - 23 Noiembrie 2009

Pentru a creşte duhovniceşte şi a ne apropia de Dumnezeu, mai întâi este necesar să avem sufletele curate, fără păcate. Putem obţine iertarea păcatelor prin rugăciunile pe care le adresăm lui Dumnezeu, prin participarea la slujbele care se oficiază în Biserici, prin milostenii; dar, Sfânta Biserică ne pune la dispoziţie o lucrare harică care se oficiază de către preoţi şi episcopi, prin care obţinem cu mai multă uşurinţă iertarea tuturor păcatelor pe care le mărturisim cu pocăinţă sinceră.

Taina Sfintei Spovedanii este lucrarea harică prin care, în urma mărturisirii păcatelor, a căinţei, a părerii de rău pentru ele, precum şi a făgăduinţei de a nu le mai săvârşi, credinciosul dobândeşte iertarea păcatelor de către Mântuitorul Hristos. Domnul Hristos le-a promis această taină Sfinţilor Apostoli, atunci când le-a zis: „Oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în cer“. El a instituit-o după sfânta Sa Înviere prin cuvintele: „Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute“. Puterea de a lega şi dezlega păcatele o are doar Mântuitorul, dar El a dat această putere şi apostolilor. Fiind înzestraţi cu puterea de a lega şi a dezlega păcatele oamenilor, prin puterea Sfântului Duh, Sfinţii Apostoli nu au păstrat această putere doar pentru ei, ci au transmis-o şi episcopilor, preoţilor pe care i-au rânduit prin cetăţi. Taina Spovedaniei presupune cunoştinţe şi experienţă, de aceea tinerii hirotoniţi preoţi nu pot oficia această taină decât după ce sunt hirotesiţi duhovnici de către episcop. Duhovnicia nu este o taină aparte, prin care s-ar conferi ceva ce tânărul nu a primit prin Taina Hirotoniei. Este o ierurgie specială prin intermediul căreia i se dă binecuvântarea de a administra Sfânta Taină a Pocăinţei.