Micul catehism: Unitatea în dragoste şi credinţă este necesară pentru împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului

Recitarea Simbolului de credinţă în cadrul Sf. Liturghii a fost inaugurată mai întâi în Antiohia, de patriarhul monofizit Petru Gnafevs (Fullon), spre sfârşitul secolului al V-lea. Obiceiul acesta de a se recita la fiecare Liturghie mărturisirea de credinţă niceo-constantinopolitană s-a generalizat în întreaga Biserică Bizantină, în secolul următor, mai precis în urma hotărârii patriarhului Timotei al Constantinopolului (512-518). Simbolul credinţei reprezintă semnul de recunoaştere al creştinilor ortodocşi.

Deşi Crezul nu cuprinde nici o menţiune referitoare la Sfânta Jertfă euharistică, nu se poate spune totuşi că el este străin sau fără vreun fel de legătură cu ritualul ei. Căci se poate observa că în centrul Simbolului de credinţă stau articole în care mărturisim opera Sfintei Treimi pentru mântuirea noastră, Care, din iubire de oameni, a trimis pe Unicul Fiu al Tatălui ceresc spre a ne răscumpăra şi a ne împăca cu Dumnezeu, împărtăşirea noastră de roadele mântuirii realizându-se sub acţiunea Sfântului Duh. Totuşi, unele amănunte ce au urmat după Jertfa Domnului sunt chiar simbolizate prin acţiunea ce se desfăşoară în sf. altar în timp ce se rosteşte mărturisirea de credinţă. Astfel, preotul, ridicând „aerul“ de pe Cinstitele Daruri, îl clatină deasupra lor, simbolizând prin aceasta cutremurul ce s-a petrecut la Învierea Domnului, când îngerul a ridicat piatra de pe mormânt. După articolul al cincilea al Simbolului („Şi a înviat din morţi a treia zi…“) încetează clătinarea „aerului“. Fără comuniunea dragostei şi a credinţei, trăite sincer în inimă şi dovedite prin fapte, creştinii nu pot fi „una“ (Ioan 16, 11, 21-22) şi nu pot intra în unitatea mistică a Trupului lui Hristos, prin împărtăşire.