Miere de albine cu 15% mai multă în 2009
Producţia autohtonă de miere a crescut în primele 10 luni din acest an cu 14,7%, până la 23.792 tone, faţă de cantitatea obţinută în perioada corespunzătoare din anul 2008, respectiv 20.735 tone, potrivit datelor funizate Agenţiei NewsIn de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale. Totodată, exporturile de miere au crescut, după primele 8 luni din acest an, cu 61,8%, la 5.795,1 tone în valoare de 16.325.900 euro, faţă de 3.580,5 tone exportate în perioada similară din anul precedent cu o valoare totală de 8.449.800 de euro. Pentru întregul an 2009, se estimează că se vor exporta 7.800-8.000 tone, faţă de 7.086,8 tone de miere cu o valoare de 17.264.500 de euro, exportate în 2008.