Mihai Eminescu, aniversat la Oradea
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Sofronie, Episcopul Oradiei, Asociaţia Femeilor Ortodoxe Române din Episcopia Oradiei a organizat sâmbătă, 15 ianuarie 2011, în sala festivă a protopopiatului, o manifestare cultural-comemorativă cu prilejul împlinirii a 161 de ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu.
Prezent la manifestare, pr. prof. Radu Rus, vicar-administrativ al Episcopiei Oradiei, a împărtăşit tuturor câteva impresii despre ceea ce înseamnă Mihai Eminescu în literatura română, dar şi ceea ce înseamnă marele poet pentru noi, ca neam. În deschiderea evenimentului a vorbit Viorica Cherteş, preşedintele AFOREO, care a făcut o scurtă prezentare a vieţii şi operei lui Mihai Eminescu. Manifestarea a cuprins două părţi, o parte literară şi una artistică. În prima parte, Stan Emilia şi Nicoleta Cipleu, profesoare la Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu" din Oradea, şi Voichiţa Raţ, vicepreşedintele AFOREO, au prezentat viaţa şi opera marelui poet, vorbind despre "dimensiunea spirituală şi limpezimea cristalină a versului său". Prof. Hortensia Beliciu a vorbit despre imaginea poetului în viziunea altor scriitori, cum ar fi Vasile Alecsandri şi George Călinescu. Mihai Eminescu a fost prezentat ca fiind cea mai strălucitoare personalitate a culturii româneşti, un om înzestrat de Dumnezeu cu un har aparte, o sensibilitate deosebită, un mare învăţat şi deopotrivă un poet atins de aripa geniului. Eminescu nu a scris doar poezii de dragoste sau patriotice, ci şi adevărate rugăciuni, închinate lui Dumnezeu şi Maicii Domnului. Recital de muzică şi poezie În continuare, mai mulţi copii de la şcolile şi grădiniţele din oraş au prezentat un recital de poezie şi muzică. Programul artistic a cuprins poezii şi cântece din lirica eminesciană, prezentate de elevii clasei a IV-a D de la Şcoala "Dimitrie Cantemir" din Oradea, sub coordonarea profesoarei Doina Lung, care au prezentat şi un fragment din "Scrisoarea a III-a", precum şi de elevii de la Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu". Cu acest prilej, elevii Izabela Miklos şi Alin Pătcaş au recitat, pe roluri, poezia "Floare albastră", iar colega lor Alexandra Neaga a cântat "Sara pe deal", în versiune modernă, impresionând audienţa cu talentul său. O surpriză deosebită a fost prezenţa elevei Andreea Crecan din clasa a II-a, care a recitat poezia "Somnoroase păsărele", iar de la Grădiniţa Nr. 27 din Oradea, preşcolarii Luana Micula şi Răzvan Piloiu au cucerit audienţa recitând, pe roluri, poezia "Ce te legeni, codrule", sub îndrumarea educatoarei Nela Axinte. Cei prezenţi au fost impresionaţi de prezenţa profesoarei Maria Matei, de la şcoala generală din Sânmartin, care a interpretat versurile melodiei "Eminescu", de Doina şi Ion Aldea Teodorovici. Expoziţie de carte Totodată, în cadrul evenimentului, a avut loc şi o expoziţie de carte, care a cuprins volume editate de-a lungul anilor din opera lui Eminescu, începând de la ediţia Princeps până la cea mai recentă apariţie din Colecţia "Adevărul". La final, copiii au fost răsplătiţi cu dulciuri şi fructe. La eveniment au participat reprezentanţi ai Episcopiei Oradiei, preoţi, profesori şi elevi, dar şi oameni obişnuiţi, toţi atraşi de forţa poeziei şi de rugăciunile stăruitoare ale poetului.