Mihai Eminescu - permanența gândului românesc

Înființată la Iași, în 1969- 1970, Editura Junimea a publicat primele cărți în 1970. Odată cu editura ia ființă și prestigioasa colecție Eminesciana, al cărei inițiator și coordonator, pentru 20 de ani (1970-1990), a fost profesorul universitar Mihai Drăgan (1937-1993), titularul Catedrei de Literatură - perioada Marilor Clasici, de la Universitatea „Al. Ioan Cuza”, „Profesorul de Eminescu”, după cum îi spuneau studenții. Profesorul nu a supraviețuit vremurilor tulburi, istoria literară va elucida, cândva, împrejurările morții sale, dar colecția Eminesciana, căreia i-a dat autoritate și prestigiu, a supraviețuit, având astăzi o echipă de patru coordonatori: Mihai Cimpoi, Theodor Codreanu, Simona Modreanu și Pompiliu Crăciunescu.

O apariție recentă este cartea Ancăi Sîrghie, „Mihai Eminescu. Studii și eseuri literare” (Editura Junimea, Colecția Eminesciana, Iași, 2025), având un cuvânt însoțitor, semnat de cunoscutul eminescolog N. Geor­gescu. Formația universitară a autoarei imprimă cărții o structură didactică, importantă pentru organizarea tematică, orientată pe mai multe direcții, așa cum o indică cele nouă capitole, fiecare cu subtitluri clarificatoare.

Rod al cercetării de o viață, lucrarea își propune să aducă în actualitate, în viziune critică proprie, personalitatea intelectuală a lui Mihai Eminescu și a operei sale. Principiul călăuzitor și marea miză o constituie afirmarea valorii perene a operei literare și publicistice, dar, mai ales, a modelului uman, de intelectual vertical, cu un constant și acut sentiment al demnității umane. Dimensiunea polemică este prezentă permanent, întrucât Anca Sîrghie delimitează între „tagma detractorilor”, de la Al. Grama, Al Macedons­ki, Anghel Demetriescu, până la Lucian Boia și Horia Roman Patapievici, și „elogiatorii fără măsură”. Intenția autoarei e de a găsi calea cea mai bună pentru a limita exagerările, fie de o parte, fie de alta, pentru ca, astfel, să se evidențieze, cu puterea argumentelor, că Mihai Eminescu „este un poet al lumii întregi”.

Multitudinea perspectivelor conferă aspect poliedral comentării unor fapte ale vieții (Profiluri biografice eminesciene, cu subcapitolele: Portretizări contemporane și postume în relație cu dimensiunea genialității eminesciene, Aspecte din adolescență, Școlar la Cernăuți și Biblioteca «gimnaziaștilor», Portretul peregrinului, O zi fatidică din viața creatorului de geniu, Aspecte controversate din biografia poetului și publicistului Mihai Eminescu, Stingerea și înmormântarea lui Eminescu, Moște­ni­rea imaginilor fotografice ale lui Eminescu) și ale operei. Această din urmă dimensiune tematică urmă­rește clarificarea și nuanțarea unor probleme importante legate de receptarea operei pe parcursul unei perioade de mai bine de un secol.

Din acest unghi este urmărit eminescianismul, de la primii germeni până în contemporaneitate, tematică pusă în lumina unei interogații dramatice: Cum citim, cum îl cinstim astăzi pe Mihai Eminescu? De aici, temele se ramifică. Anca Sîrghie intră, cu interpretări nuanțate, în interiorul imaginarului eminescian, urmărind teme și motive ce-i poartă amprenta geniului poetic: eternul feminin, istoria și atitudinea față de istorie - văzută în dimensiunea trecutului și a prezentului, relația dintre real și ideal, tematică dezbătută în capitolele: Câteva argumente pentru unirea românilor în publicistica lui Eminescu din ziarul „Timpul”; Pași deciși spre Marea Unire; Biserica, instituția națională a spiritua­li­tății românești, în optica eminesciană; Identitatea națională românească în poezia lui Mihai Eminescu; Un model de conștiință. Pledoarie pentru Basarabia în publicistica lui Mihai Eminescu.

Dominantă în abordarea critică rămâne detalierea profilului intelectual al lui Mihai Eminescu - omul. Iar, pentru aceasta, Anca Sîrghie îl integrează între contemporanii săi, ca om al timpului său, perfect ancorat în problematica prezentului istoric al vremii. Un exemplu este modul în care, în numele unui principiu moral de viață, Mihai Eminescu apără imaginea postumă a Mitropolitului Andrei Șaguna (1808-1873).

În cuprinderea ideatică a autoarei, ca jurnalist, Eminescu este văzut în relația cu Dumnezeu, relație care i-a ghidat întotdeauna atitudinea și comportamentul, în dubla dimensiune - „omenesc personală” și „general universală”. În plus, importantă este semnalarea injustiției postume, „mai primejdioasă decât oricare formă de greșeală în relațiile interumane”, întrucât incriminatul nu se poate apăra. Mihai Eminescu întreprinde, așadar, o acțiune de dreptate, în numele adevărului istoric și uman, mai mult morală decât de justiție de tribunal, ca formă instituțională.

Societatea românească trebuie să se clădească pe adevăr - acesta este mesajul pe care, prin acțiunea lui, Mihai Eminescu îl transmite prin opera și prin exemplul său personal.

Departe de a fi un individ lipsit de practica vieții, dar vulnerabil în pragmatica ei, Anca Sîrghie îl vede ca pe un „om puternic, de o luciditate excepțională, bine ancorat în realitatea socială și, mai ales, politică a vremurilor zbuciumate în care a trăit”, „un ziarist de excepție, un vizionar și un reformator”.

Omul și poetul se armonizează în arhetipul intelectualului autentic, cu principii ferme, cu dragoste pentru adevăr și pentru patrie.