Mihai Eminescu va fi omagiat în Moldova
În perioada 13-15 ianuarie 2016, marele poet Mihai Eminescu va fi omagiat prin ample manifestări în Moldova şi în Bucovina. La Botoşani, Suceava sau Cernăuţi vor fi organizate numeroase evenimente prilejuite de împlinirea a 166 de ani de la naşterea poetului.
Ziua de 15 ianuarie reprezintă pentru românii de pretutindeni prilej de bucurie şi de recunoştinţă. Acum 166 de ani, la mijlocul primei luni a anului, se năştea la Botoşani poetul Mihai Eminescu. Pentru cel de-al 46-lea an consecutiv, la Memorialul Ipoteşti din Botoşani au loc, în perioada 13-15 ianuarie 2016, „Zilele Eminescu“. Manifestarea va fi organizată de Primăria Municipiului Botoşani, de Fundaţia Culturală „Hyperion“ - Caiete Botoşănene Botoşani, în colaborare cu Memorialul Ipoteşti - Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu“, cu sprijinul mai multor instituţii de cultură. În această dimineaţă, de la ora 10:00, la Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu“ din Botoşani, va avea loc Cenaclul literar „Portretul artistului la tinereţe“. Tot astăzi, vor avea loc lansări de carte, precum şi expoziţii de numismatică, filatelie, medalistică şi cartofilie. „Zilele Mihai Eminescu“ vor continua joi, 14 ianuarie 2016, la Vorona, iar pe 15 ianuarie 2016, evenimentele vor fi deschise printr-o şedinţă extraordinară a Consiliului Local Botoşani, cu aprobarea titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Botoşani pentru poetul laureat. De Ziua Culturii Naţionale (15 ianuarie), la ora 10:00, în Biserica Uspenia din Botoşani, locaşul de închinăciune unde a fost botezat Mihai Eminescu, se va oficia o slujbă de Te Deum. În continuarea programului, la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ - Ipoteşti se va oficia Parastasul pentru familia lui Eminescu, iar apoi se vor depune coroane de flori la statuia poetului de la Memorialul Ipoteşti.
Expoziţia de fotografie „Omul de pe urmă“
În Amfiteatrul „Laurenţiu Ulici“, se vor desfăşura o serie de lansări de carte, dar şi o serie de recitaluri ale poeţilor nominalizaţi şi ale laureaţilor fostelor ediţii. De la ora 13:45, în Sala de expoziţii temporare „Horia Bernea“, va avea loc vernisajul expoziţiei de fotografie „Omul de pe urmă“. Cu prilejul „Zilelor Eminescu“ Botoşani - Ipoteşti 2016 şi a Zilei Culturii Naţionale (15 ianuarie), Florin Marius Aioanei şi Alexandru Pohaţă, membri ai Clubului Fotografilor Iaşi şi absolvenţi ai Universităţii de Arte „George Enescu“ din Iaşi, au selectat 30 de imagini în format 30X45, pe care le-au reunit în „Omul de pe urmă“. Fotografiile au încercat să găsească o ordine în dezordine şi să-i surprindă pe oamenii singuri din mulţime. Personajele nu au o identitate, ele fiind doar urme, aşa cum reiese din titlu. Autorii vă aşteaptă la vernisaj, unde vor oferi explicaţii şi autografe tuturor pasionaţilor de fotografie. Despre lucrările din galerie va vorbi George Pânzaru, referent la Casa de Cultură „Mihai Ursachi“ a Municipiului Iaşi. Tot vineri, de la ora 17:00, în Sala „Mihai Eminescu“ a Hotelului „Rapsodia“ din Botoşani, va avea loc Gala de decernare a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“, ediţia a XXV-a.
Festivalul literar în judeţul Suceava
În zilele de 13 şi 14 ianuarie 2016, la Suceava, Gura Humorului, Călineşti- Cuparencu şi Putna, se va desfăşura cea de-a XXV-a ediţie a Festivalului literar „Mihai Eminescu“. Deschiderea oficială a festivalului va avea loc astăzi, 13 ianuarie 2016, de la ora 10:00, la Colegiul Tehnic „Petru Muşat“ din Suceava. La ora 15:00, în Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera“ din Suceava, va fi prezentată revista „Bucovina Literară“ nr. 11-12/ 2015, iar apoi vor fi organizate lansări de carte. De la ora 18:00, la Centrul Cultural Gura Humorului - Casa de Cultură vor lansa noi volume Nicolae Georgescu, Christian Crăciun şi Virginia Blaga, prezentarea urmând să aparţină lui Valentin Ajder. Mâine, 14 ianuarie 2016, de la ora 9:00, se va depune o coroană omagială la bustul poetului Mihai Eminescu din Suceava, iar de la ora 10:00, la Şcoala din Călineşti-Cuparencu sunt programate manifestări culturale dedicate poetului naţional. O coroană omagială va fi depusă şi la bustul poetului Mihai Eminescu de la Mănăstirea Putna din judeţul Suceava. Tot aici, vor fi decernate premiile „Mihai Eminescu“ pentru exegeză eminesciană pe 2015, iar apoi va fi susţinut un microrecital de către elevii Şcolii Gimnaziale Putna. Vineri, 15 ianuarie 2016, de la ora 15:00, la Centrul Cultural Multifuncţional pentru Vârsta a Treia Iaşi, Sala „Ana Aslan“, de pe strada Străpungere Silvestru numărul 28, va avea loc evenimentul cultural „Trecut-au anii…“, organizat cu ocazia Zilei Culturii Naţionale şi a comemorării zilei de naştere a poetului Mihai Eminescu.
„Zilele Eminescu“ la Cernăuţi
În perioada 14-16 ianuarie 2016, poetul naţional Mihai Eminescu va fi comemorat şi la Cernăuţi, în Bucovina de nord. Mâine-dimineaţă, de la ora 9:45, se va vizita Reşedinţa Mitropoliţilor Bucovineni, iar de la ora 10:30, va avea loc o întâlnire la Editura „Alexandru cel Bun“, cu membrii redacţiei revistei „Glasul Bucovinei“ şi cu reprezentanţii Bibliotecii „Glasul Bucovinei“. De la ora 12:30, se va organiza o întâlnire la Consulatul General al României la Cernăuţi, urmând ca pe 15 ianuarie 2016, de la ora 10:00, la Casa „Aron Pumnul“, viitorul Muzeu „Mihai Eminescu“, să se depună coroane de flori la bustul marelui poet. De la ora 11:30, va fi vizitată expoziţia „Liviu Rebreanu“ din Galeria de ROND, organizata de ICR Chişinău la Societatea pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu“. Pe 16 ianuarie 2016, se va vizita moşia Hurmuzakeştilor, Toporăuţi, satul de baştină al domnitorului martir Miron Barnovski al Moldovei, şi se va organiza un recital de poezie de către elevii şcolilor româneşti din regiunea Cernăuţi.