Mihai Ghimpu ar putea deveni preşedinte interimar al R. Moldova

Data: 10 Septembrie 2009

Curtea Constituţională a sistat procesul de control al constituţionalităţii hotărârilor Parlamentului adoptate la 28 august, inclusiv cea de alegere a liberalului Mihai Ghimpu în funcţia de preşedinte al Parlamentului. Decizia Curţii este irevocabilă şi intră în vigoare de la data publicării în „Monitorul Oficial“. „Curtea Constituţională a adoptat o decizie legală. Este un precedent important, deoarece astfel de situaţii se mai pot repeta. Noi reiterăm invitaţia noastră la dialog către Partidul Comuniştilor“, a declarat Alexandru Tănase, prim-vicepreşedinte al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), citat de Unimedia.

În urma deciziei de marţi a Curţii Constituţionale, liberalul Mihai Ghimpu va prelua în curând şi funcţia de şef de stat, în condiţiile în care preşedintele în exerciţiu Vladimir Voronin a anunţat că îşi va da demisia până la 14 septembrie. În acest context, Alianţa pentru Integrare Europeană va putea să formeze în scurt timp şi Guvernul. Totuşi, varianta alegerilor anticipate nu poate fi exclusă, deoarece Parlamentul trebuie să aleagă, până la 28 octombrie, un nou preşedinte al ţării, pentru care sunt necesare cel puţin 61 de voturi, în timp ce AIE deţine doar 53 şi nu s-a reuşit, cel puţin până în prezent, un dialog cu PCRM. Republica Moldova va ridica vizele pentru români în prima şedinţă a noului Guvern, în 2-3 săptămâni, a declarat preşedintele partidului Alianţa Moldova Noastră, Serafim Urechean. „Formăm Guvernul şi imediat anulăm toate restricţiile. E o decizie comună a Alianţei pentru Integrare Europeană şi este o datorie a noastră de a reveni la o stare normală în relaţiile dintre România şi Moldova“, a spus Serafim Urechean. De asemenea, candidatul Alianţei pentru Integrare Europeană la funcţia de premier al Republicii Moldova, Vlad Filat, a declarat că ridicarea vizelor pentru români va fi examinată în paralel cu semnarea acordului privind micul trafic de frontieră, dar şi cu deschiderea consulatelor româneşti la Cahul şi Bălţi.