Mihai Viteazul comemorat la Turda
Voievodul Mihai Viteazul a fost comemorat sâmbătă, 9 august, la Mănăstirea „Mihai Vodă“ din Turda, cu ocazia împlinirii a 413 ani de la trecerea sa la cele veşnice. Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie.
La slujba oficiată la Mănăstirea „Mihai Vodă“ de la Turda a fost prezent un mare sobor de preoţi şi diaconi, din care au făcut parte şi exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, arhimandritul Dumitru Cobzaru, şi protopopul de Turda, pr. Daniel Crişan. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corala preoţilor turdeni, dirijată de pr. Sebastian Zăhan. Sfânta Liturghie a fost urmată de slujba de Parastas pentru marele voievod, oficiată la mormântul său, aflat în apropierea mănăstirii, în prezenţa autorităţilor judeţene şi locale, a militarilor din garnizoana Turda şi a numeroşi credincioşi.
Manifestarea comemorativă a continuat cu prezentarea unei scenete istorice, apoi au fost depuse coroane de flori din partea oficialităţilor la monumentul închinat lui Mihai Viteazul. La final, cei prezenţi au putut vedea tradiţionala paradă militară, organizată de Garnizoana din Turda şi defilarea gărzii de onoare.
Mănăstirea, pe locul martirajului
Mănăstirea „Mihai Vodă“ din Turda este construită pe locul unde a fost asasinat, în anul 1601, primul unificator al celor trei ţări româneşti. Potrivit stareţei Andreia Zdrobău, piatra de temelie a mănăstirii a fost pusă la 10 septembrie 2002, la iniţiativa vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu. S-a considerat imperios necesar, ca pe locul unde a fost ucis, ca martir al neamului, marele voievod, să se înalţe un aşezământ mănăstiresc, în care să se oficieze necontenit rugăciuni în memoria domnitorului.
Tot în cinstea domnitorului Mihai Viteazul, a fost ridicat în zonă de către autorităţile vremii, în anul 1977, un monument în formă de sabie cu trei laturi egale, ce simbolizează cele trei principate române unite sub Mihai Viteazul.
În acest loc, în fiecare an, pe data de 9 august, Biserica, împreună cu autorităţile judeţene şi locale şi garnizoana militară a oraşului Turda, organizează ample manifestări de comemorare.
În prezent, biserica Mănăstirii „Mihai Vodă“ din Turda este edificată, fiind pregătită pentru pictura în tehnica frescă. Arhitectura locaşului de rugăciune reprezintă o copie fidelă a bisericii „Mihai Vodă“ din Bucureşti, ctitoria voievodului din 1591, pe vremea când era ban al Craiovei. Lucrările de construcţie a mănăstirii au fost încredinţate parohului de la Oprişani II, Vasile Ştiopei, iar hramul bisericii este al „Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil“.