Mii de credincioşi la slujbele din Baia Mare şi Satu Mare
Peste 2.000 de credincioşi maramureşeni au participat la Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală "Sfânta Treime" din Baia Mare oficiată de Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Credincioşii prezenţi, alături de Corala "Doxologia" a catedralei, au cântat într-un glas colinde.
În prima zi după Naşterea Domnului, credincioşii sătmăreni l-au avut în mijlocul lor pe PS Iustin Sigheteanul, care a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Satu Mare, în prezenţa unui număr mare de credincioşi. "Este o tradiţie ca în a doua zi de Crăciun şi de Paşti să fim în mijlocul dragostei credincioşilor din Satu Mare, unde slujim, prin rotaţie, la toate bisericile din municipiu", a spus PS Iustin Sigheteanul. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul bisericii. (Arhid. T.B.)