Mii de grupuri de lobby sunt active la Bruxelles

Data: 10 Iunie 2024

Activităţile de lobby desfăşurate de grupurile de presiune pe lângă instituţiile UE la Bruxelles au sporit semnificativ în ultimul an, cu efect „nociv” asupra elaborării legilor ce privesc interesul public, a avertizat Corporate Observatory Europe, o organizaţie care monitorizează acțiunile acestor grupuri, relatează agenţia EFE. Nu mai puţin de 29.000 de grupuri de influență sunt active la Bruxelles, majoritatea lucrând în interesul companiilor, susține ONG-ul.

„Am denunţat influenţa grupurilor de presiune ale mediului de afaceri în luarea deciziilor europene începând din anul 1997, dar niciodată nu am fost martorii unei perioade cu niveluri de influenţă corporativă mai extreme şi mai nocive ca în ultimele 12 luni”, a declarat coordonatorul pentru investigaţii şi campanii al Corporate Europe Observatory, Olivier Hoedeman, care cere să fie avută în vedere, de către următoarea Comisie Europeană şi de Parlamentul European ce vor rezulta în urma alegerilor europene de duminică, o reglementare mai riguroasă a activităţii de lobby.

În elaborarea legislaţiei UE, instituţiile europene trebuie să se consulte cu organizaţiile societăţii civile şi cu asociaţiile mediului de afaceri pentru a vedea toate opiniile, dar influenţa grupurilor care reprezintă interesele corporațiilor a căpătat prea multă greutate în ultima legislatură, estimează aceeaşi organizaţie.

ONG-ul exemplifică prin două situații care sunt rezultatul unor campanii de lobby: revenirea asupra reglementării utilizării unor produse chimice promisă inițial prin Pactul Verde european, cum ar fi cazul glifosatului, dar a cărui autorizare a fost prelungită, şi relaxarea reglementărilor privind inteligenţa artificială. (C. Z.)