Mii de pensionari au pichetat ieri sediile prefecturilor şi Guvernul

Data: 27 Martie 2010

Mii de pensionari au pichetat, ieri-dimineaţă, Guvernul şi prefecturile din mai multe judeţe, pentru a protesta faţă de Legea unitară a pensiilor. Pensionarii cer scutirea de la plata impozitului de 16% pentru pensiile mai mici decât salariul mediu pe economie. Ei solicită Guvernului includerea în Codul Fiscal a unei noi prevederi care să permită impozitarea progresivă numai a părţii din pensie care depăşeşte salariul mediu brut pe economie, precum şi adoptarea unor "măsuri ferme pentru protejarea puterii de cumpărare a pensiilor de asigurări sociale", potrivit Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Pensionarilor din România (FNSPR). Reprezentanţii pensionarilor mai cer creşterea punctului de pensie la 45% din salariul mediu brut şi ca eventuala introducere a sistemului de coplată pentru sistemele medicale să nu afecteze persoanele care au ieşit din câmpul muncii.