Mijloace sporite de luptă împotriva incendiilor
Uniunea Europenă îşi va dubla capacităţile de luptă împotriva incendiilor anul viitor prin achiziţionarea a zece avioane amfibii uşoare şi trei elicoptere suplimentare, a anunţat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, potrivit AFP. „În această vară, am trimis avioane din Grecia, Suedia sau Italia pentru a combate incendii în Franţa şi Germania. Dar pentru că aceste evenimente devin mai frecvente şi mai intense, Europa va avea nevoie de mai multe capacităţi”, a declarat ea în discursul său anual despre starea Uniunii Europene, subliniind că „puterea distructivă a vremii extreme este prea mare pentru ca vreo ţară să lupte de una singură”.
Potrivit serviciului european de monitorizare a schimbărilor climatice Copernicus, vara anului 2022 (iunie-august) a fost cea mai călduroasă vară înregistrată vreodată în Europa, de la începutul măsurătorilor meteorologice.
Temperaturile medii au fost „cu aproximativ 1,34 grade Celsius peste media din 1991-2020 pentru sezonul estival”, au arătat specialiştii din programul Copernicus. „Seceta şi incendiile din numeroase regiuni ale Europei au afectat societatea şi natura în diverse feluri”, a spus Freja Vamborg, coordonatoare ştiinţifică la Centrul European pentru Prognoze Meteo pe termen Mediu (ECMWF). Ea a reamintit totodată că „precedentul record data doar de un an”.