„Mila este fruct al iubirii față de aproapele și față de Dumnezeu”
În Duminica a 22-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae și Acoperământul Maicii Domnului” din Miercurea Ciuc.
În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor ierarhul a spus: „Bogatul se chinuia în iad, nu din cauza bogăției lui, ci pentru că nu a avut milă față de semenul său. Mila are două planuri, sentiment, pe deoparte, și act sau acțiune. Sentimentul ți-l exprimi prin cuvânt, îți este milă de cineva, iar în actul de a face milă cu cineva, sentimentul îl pui în faptă. Înseamnă că ești un om duhovnicesc, om care trăiește în Duhul lui Dumnezeu, unde rodește fapta bună. A-ți fi milă de cineva ține de psihicul tău, a face milă ține de duh, iar Duhul lui Dumnezeu pe toate le desăvârșește. Din punct de vedere al moralei creștine, mila este fruct al iubirii față de aproapele și față de Dumnezeu”.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Andrei i-a îndemnat pe credincioși să se roage Sfântului Andrei Șaguna care de un deceniu este mijlocitor în fața Preasfintei Treimi pentru credincioșii ardeleni. Răspunsurile la strană au fost date de către corala „Pocrov” a Catedralei Episcopale.