Militarii români, cinstiți la Caransebeș și Lugoj
De ziua Armatei Române, la Caransebeș și Lugoj au fost organizate ceremonii religioase și militare cu prilejul cărora au fost comemorați militarii care au luptat de-a lungul timpului pentru apărarea țării și a poporului român. De asemenea, joi, 25 octombrie, şi elevii de la Școala Primară Alioș, județul Timiș, au cinstit prin activități didactice eroismul militarilor români.
Cu prilejul sărbătoririi Armatei Române, joi, 25 octombrie, a fost organizată în Parcul „General Ioan Dragalina” din Caransebeș o manifestare pentru a-i cinsti pe toți militarii care au luptat de-a lungul timpului pentru apărarea țării și a poporului român. A fost oficiată în deschidere o slujbă de Te Deum de către părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial al Episcopiei Caransebeșului, împreună cu un sobor de preoți. În continuare au fost rostite alocuțiuni din partea oficialităților prezente. Părintele Constantin Timiș a transmis mesajul Preasfințitului Părinte Episcop Lucian cu ocazia acestui eveniment. „Trăim o zi de deosebită importanță pentru poporul român, aducându-ne aminte de eliberarea ultimei bucăți de pământ românesc, partea Ardealului de Nord, teritoriu românesc aflat sub ocupație străină. Ziua de 25 octombrie trebuie să reprezinte pentru fiecare cetățean al acestei țări simbolul jertfelor de sânge prin care în timpul celui de-al Doilea Râzboi Mondial s-au reîntregit hotarele românești, Armata Română răspunzând cu onoare și credință în izbânda dreptății neamului românesc”, a transmis părintele vicar eparhial.
În mesajul adresat, PS Părinte Episcop Lucian a scos în evidență ceea ce învățăm noi cei de astăzi de la eroii de odinioară: „Demnitatea ostașilor care au răspuns chemării de adevărați slujitori ai poporului în apărarea hotarelor acestei țări în care trăim și care ne îndeamnă și ne amintesc că este datoria noastră de a o apăra chiar cu prețul vieții. Ne mai învață servitute, adică disponibilitatea de a sluji țara fără a pune condiții, de asemenea, ne învață grandoare s-au măreție, această stare impunătoare nu doar de a fi un simplu ostaș, ci și hotărât în a apăra întreg teritoriul românesc, chiar și ultima palmă de pământ, ostașii onorându-și cu demnitate jurământul față de Patrie sub culorile Drapelului Național. Astăzi îi cinstim și le arătăm recunoștință tuturor militarilor care ne asigură securitatea pe întreg teritoriul țării, dar și pe cei care ne reprezintă cu succes în afara granițelor, în teatrele de operațiune, contribuind la crearea unei imagini pozitive a României în lume prin seriozitate și profesionalism”, a subliniat ierarhul în mesajul transmis cu ocazia zilei Armatei Române.
La manifestare au fost prezente autorități centrale și locale, cadre militare active şi în rezervă, alăturându-se un public numeros din Caransebeș, care au dorit să fie alături de Armata Română la ceas aniversar. Au fost depuse coroane la statuia „General Ioan Dragalina”, iar Garda de Onoare a încheiat evenimentul bătând pas de defilare pe acordurile fanfarei.
Ziua Armatei a fost marcată în data de 25 octombrie și în orașul de pe malurile Timișului, unde sute de lugojeni, oficialităţi, şefi de instituţii şi militari au comemorat soldaţii români căzuţi pe câmpurile de luptă. Manifestarea a început la ora 10:00, primul moment al zilei fiind întâmpinarea oficialităţilor. Au urmat intonarea Imnului de stat al României şi oficierea sujbei religioase de către părintele Ioan Cerbu, protopopul Lugojului, și părintele Emanuel Gafiţa, preot militar al Garnizoanei Lugoj.
Activitatea a continuat cu un discurs al colonelului Ion Teca, comandantul Batalionului 183 Artilerie Mixtă și al Garnizoanei Militare Lugoj, urmat de ceremonia de depunere de coroane de flori din partea Primăriei, Poliţiei, Pompierilor, Jandarmeriei, personalităţilor politice şi a altor persoane care au dorit să comemoreze astfel lupta eroică a soldaţilor români. Evenimentul s-a încheiat cu o defilare militară în aplauzele participanților.
Elevii din localitatea timișeană Alioș au sărbătorit Ziua Armatei
De Ziua Armatei Române, elevii claselor I-IV din Alioș, prin strădania profesoarei Letiția Mișca, au sărbătorit prin activități didactice eroismul militarilor români care s-au jertfit pentru țară. La eveniment au fost prezenți viceprimarul localității Eugen Iercu și preotul paroh Radu Meșter care le-a vorbit copiilor despre credința ortodoxă, evidențiind respectul românilor pentru înaintași. Totodată, copiii au rostit rugăciunea Tatăl nostru, cântând „Veșnica pomenire” pentru eroii români. În continuare, prof. Letiția Mișca le-a vorbit copiilor despre jertfa supremă și eroismul militarilor români pe câmpul de bătălie pentru apărarea patriei. După citirea lecturii „Măriuca, fetița din nuc”, de Dumitru Almaș, elevii au desenat harta României, colorând drapelul național. În continure, elevii, însoțiți de corpul profesoral, s-au deplasat la monumentul eroilor din localitate, căzuți în cele două războie mondiale, unde au înălțat rugăciuni și au ținut un moment de reculegere, apoi, în semn de recunoștință, au depus flori.
Ziua Armatei României a fost instituită prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959. Această zi marchează eliberarea Transilvaniei de Nord de sub ocupaţia hortisto-fascistă, care s-a obţinut prin lupta eroică a peste 525.000 de militari, între 23 august şi 25 octombrie 1944.