Militarii români se retrag din Afganistan
Toţi militarii operaţionali români se vor retrage din Afganistan până la sfârşitul lui 2014, urmând ca acolo să mai rămână aproximativ 200 de ofiţeri şi specialişti, care să pregătească forţele locale, a anunţat, ieri, ministrul apărării, Mircea Duşa. Ministrul apărării a subliniat că militarii români „au avut o misiune grea pentru că în această ultimă perioadă, dat fiind faptul că s-au activat din nou celule din Afganistan, românii prezenţi acolo au fost puşi în situaţia de a îndeplini misiuni foarte periculoase“.
„Este un moment emoţionant să vezi aceşti bărbaţi că se întorc din cel mai periculos loc din lume. Am fost în Afganistan în martie şi am primit aprecieri deosebite pentru militarii români din partea conducerii ISAF (International Security Assistance Force - n.r.) şi din partea ministrului afgan“, a declarat Mircea Duşa.
Ministrul a anunţat, cu această ocazie, că efectivele române din Afganistan vor fi reduse, pentru ca acest stat şi forţele locale să poată prelua zonele gestionate până acum de români.
„În momentul de faţă, avem 1.600 de militari în Afganistan. Urmează ca, în partea a doua a anului, să reducem efectivele undeva la 1.100, iar la sfârşitul anului viitor să rămână undeva la 200 de militari, dar nu militari care să facă parte din trupele operaţionale, ci doar ofiţeri de comandă, specialişti în domeniu care să se ocupe de pregătirea armatei afgane la nivel de instrucţie“, a declarat Mircea Duşa.
Peste 500 de militari ai Batalionului 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu“, din Cetatea Aradului, modulul românesc al Batalionului Mixt Româno-Ungar de Menţinere a Păcii, au plecat în Afganistan la sfârşitul anului trecut, revenind în ţară în urmă cu câteva zile. (Bogdan Cronţ)