Militarii sibieni au depus jurământul
Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a participat sâmbătă, 14 ianuarie, la ceremonia depunerii jurământului de credinţă a militarilor de la Centrul de instruire pentru artilerie terestră şi artilerie antiaeriană "Ioan Vodă" din Sibiu. La eveniment au fost prezenţi subprefectul Constantin Morar, col. prof. univ. dr. Adrian Stroia, locţiitorul şefului instrucţiei şi doctrinei din Statul Major al Forţelor Terestre, col. prof. univ. dr. ing. Ghiţă Bârsan, comandantul Garnizoanei Sibiu, cadre militare în rezervă şi în retragere şi familiile militarilor. După cuvântul de salut al comandantului centrului militar, col. Georgel Oprean, a urmat slujba religioasă oficiată de ierarh şi preoţii militari. IPS Mitropolit Laurenţiu s-a adresat soldaţilor şi i-a îndemnat să conştientizeze mereu importanţa misiunii la care au fost chemaţi. "Ne exprimăm ataşamentul şi preţuirea pe care Biserica le are faţă de Armata ţării şi mai ales faţă de tinerii care vin acum, în mod voluntar, să urmeze un drum al bărbăţiei, al onoarei, al prestigiului, al ordinii şi al credinţei", a subliniat Înalt Preasfinţitia Sa. (Ş.M.)