Milostenia

Într-o zi, cu multă vreme în urmă, o tânără femeie îmbrăcată cu nişte haine zdrenţăroase străbătea uliţele unui sătuc, bătând din poartă în poartă şi cerând milostenie. Însă nimeni nu îi dădea nimic. Mulţi îi adresau vorbe urâte, alţii asmuţeau câinii asupra ei. Unii îi aruncară doar coji de pâine mucegăită şi cartofi stricaţi.

Numai doi bătrânei care locuiau într-o casă micuţă de la marginea satului o poftiră în casă pe sărmana femeie. - Şezi un pic şi te încălzeşte, spuse moşul, în vreme ce soţia sa pregătea o ulcică de lapte şi o felie mare de pâine. În timp ce mânca, cei doi bătrânei o mângâiară cu vorbe bune şi înţelepte. În ziua următoare, în acel sat se petrecu un lucru nemaipomenit. Un slujbaş regesc aduse pentru familiile din fiecare casă câte o invitaţie la palat. Neaşteptata invitaţie tulbură tot satul, iar a doua zi, toate familiile, îmbrăcate în straie de sărbătoare, sosiră la castel. Fură duse într-o impunătoare sală de ospeţe şi fiecăruia i se dădu un loc anume. Când toţi se aşezară, servitorii începură să servească mâncarea. Îndată se ridică un murmur de dezaprobare şi mânie pe care nimeni nu încerca să le ascundă. Ce se întâmplase? Servitorii puseseră pe farfurii coji de cartofi, pietre şi coji de pâine mucegăită. Numai în farfuriile celor doi bătrânei, aşezaţi undeva la un colţ al mesei, puseră cu bucurie feluri de mâncare proaspete şi delicioase. Pe neaşteptate, în sală intră tânăra femeie cu veşmintele zdrenţuite. Toţi amuţiră. - Aţi găsit astăzi exact ce mi-aţi dat mie ieri, spuse ea. Apoi îşi scoase hainele cu care era înveşmântată. Pe sub zdrenţe avea nişte straie aurite, presărate cu nestemate. Era însăşi regina.