Minicalculator portabil cu o autonomie de 12 ore

Data: 27 August 2009

Principalul producător mondial de telefoane mobile, Nokia, a anunţat că pregăteşte lansarea primului său calculator portabil de mici dimensiuni, în condiţiile în care gigantul finlandez se confruntă cu scăderea vânzărilor şi concurenţa crescută pe piaţa smartphone-urilor, transmite AFP. Modelul „Booklet 3G“ va fi echipat cu sistemul de operare Windows, produs de Microsoft, şi cu un procesor Intel Atom. Aparatul va fi un PC „multifuncţional“, cu o greutate de 1,25 kilograme, o grosime de doi centimetri şi o autonomie de 12 ore, au declarat reprezentanţii Nokia, care au semnat, săptămâna trecută, un parteneriat cu Microsoft. Acest anunţ marchează intrarea producătorului finlandez de telefoane pe piaţa calculatoarelor portabile, în condiţiile în care producătorii tradiţionali de telefoane mobile, precum Sony Ericsson, se confruntă cu o perioadă dificilă. Nokia a lansat, de curând, un magazin online de „aplicaţii“ şi programe pentru telefoanele mobile, la câteva luni de la iniţiativa similară a companiei Apple pentru iPhone.