Ministerul Agriculturii: seceta a afectat 20% din producţia agricolă
Pierderile cauzate de secetă în majoritatea sectoarelor agricole sunt, în medie, în jur de 20%, dar au fost unele culturi unde producţia a scăzut cu până la 60%, iar altele n-au fost afectate deloc, a declarat ministrul agriculturii, Daniel Constantin. "Pierderile, în majoritatea sectoarelor agricole, sunt undeva în jur de 20%, dar încercăm, prin cele 100 de milioane de euro alocate în sprijinul producătorilor agricoli afectaţi de secetă, să compensăm aceste pierderi", a spus Daniel Constantin. Ministrul a arătat, totodată, că sunt sectoare ale agriculturii care, din cauza secetei, au înregistrat pierderi de până la 60%, dar sunt şi sectoare unde pagubele au fost mult mai mici, de 15%, sau nu au înregistrat pierderi. Potrivit datelor centralizate de Ministerul Agriculturii, producţia de porumb din acest an totalizează circa 4,7 milioane de tone, în scădere cu 60% faţă de nivelul de aproximativ 11,7 milioane de tone înregistrat anul trecut, în timp ce la vin producţia a scăzut faţă de anii anteriori, însă pierderea poate fi compensată de calitatea superioară a vinului din acest an.