Ministerul Economiei exclude o creştere a tarifului la gaze

Data: 18 Octombrie 2010

Ministrul Economiei, Ion Ariton, a declarat că nu susţine scumpirea gazelor, mai ales pentru populaţie, şi că rezervele de gaze sunt suficiente până la primăvară, având deja înmagazinate 3 miliarde de metri cubi, ceea ce înseamnă totalul consumului din iarna trecută din România. "Suntem pregătiţi cu rezervele de gaze pentru iarnă. Suntem pregătiţi şi pentru temperaturi scăzute, mai ales că s-a preconizat o iarnă foarte grea", a spus Ariton. Preţul la gazele naturale este posibil să crească abia din primăvara lui 2011, termen de la care Romgaz a cerut Agenţiei Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei o creştere de 2% a tarifului de înmagazinare. "Până la sfârşitul acestui an, Romgaz nu va cere ANRE nici un fel de majorare", a precizat Mircea Hodârnău, director general de comunicare al companiei.