Ministrul Afacerilor Externe al Georgiei în vizită la Patriarhia Română
Preasfinţitul Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal a primit joi, 10 februarie, din încredinţarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, vizita domnului Grigol Vashadze, Ministrul Afacerilor Externe al Georgiei, aflat în România în cadrul unei vizite oficiale de două zile, informează Sectorul relaţii bisericeşti şi interreligioase al Patriarhiei Române. În cadrul întrevederii au fost subliniate bunele relaţii dintre Patriarhia Română şi Patriarhia Georgiei. Totodată, a fost evidenţiat rolul important pe care Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, ctitorul Mănăstirii Antim din Bucureşti, l-a avut în colaborarea dintre cele două Biserici surori. De asemenea, a fost subliniată cooperarea dintre cele două Biserici, şi s-a accentuat necesitatea păstrării unităţii ortodoxe într-o lume afectată din ce în ce mai mult de secularizare şi dezbinare.