Ministrul Culturii, în vizită la Catedrala mitropolitană

Data: 06 Iunie 2012

Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Mircea Diaconu, a fost prezent, ieri, la Iaşi, unde a participat la recepţia lucrărilor de restaurare şi consolidare a Teatrului Naţional "Vasile Alecsandri".

Cu ocazia prezenţei la Iaşi, ministrul Culturii a avut şi o întrevedere cu Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la reşedinţa din cadrul ansamblului mitropolitan. "Este pentru prima oară când am avut ocazia să ajung la Reşedinţa mitropolitană. Cred că este un privilegiu şi trebuie să ai şi un motiv foarte bun pentru a veni aici. M-a bucurat mult întâlnirea cu Înalt Preasfinţitul Teofan, faptul că ne-am cunoscut şi, mai mult decât atât, am avut surpriza să constat că suntem născuţi în aceeaşi zonă, peste deal, dacă se poate spune aşa, unul de celălalt. De aceea, ne-am promis să mergem cândva, când timpul ne va permite, într-un loc drag amândurora, la Schitul Slănic, care este aşezat între satul în care m-am născut eu şi satul în care s-a născut Înalt Preasfinţitul Teofan. Până la acel moment, însă, rămân cu bucuria reîntoarcerii la Iaşi şi, mai ales, cu bucuria acestei frumoase întâlniri cu Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei", a spus ministrul Mircea Diaconu. (Bogdan Cronţ)