Ministrul educaţiei: „Nu se desfiinţează clase“
Ministrul educaţiei naţionale, Remus Pricopie, a declarat, ieri, citat de agenţia Agerpres, că toate clasele de liceu formate în urma admiterii computerizate, ca urmare a opţiunii elevilor, nu se vor desfiinţa. „Toate clasele formate în urma admiterii computerizate, ca urmare a opţiunii elevilor, merg înainte. Nu se desfiinţează clase“, a spus ministrul educaţiei, care a mai precizat că „întotdeauna, în planul de şcolarizare, se aprobă mai multe locuri decât numărul de copii“. „De exemplu, la clasa pregătitoare, numărul de locuri aprobat este de aproximativ 230 de mii, în timp ce locuri ocupate efectiv în iunie erau aproximativ 175 de mii. La fel şi în învăţământul liceal“, a spus Remus Pricopie. Joi a avut loc cea de-a doua etapă a repartizării computerizate în învăţământul liceal a absolvenţilor de clasa a VIII-a care şi-au exprimat opţiunile, după ce au susţinut examenul de evaluare naţională. (Bogdan Cronţ)