Ministrul sănătăţii: „Direcţiile de sănătate publică se desfiinţează“
Ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat ieri că, în perioada următoare, vor fi desfiinţate direcţiile de sănătate publică judeţene şi casele judeţene de asigurări de sănătate. Prezent la Forumul Naţional al Asociaţiilor de Pacienţi, Eugen Nicolăescu a precizat că direcţiile de sănătate publică judeţene „consumă 10% din fondul de administrare al Ministerului Sănătăţii, iar economiile ce vor fi făcute prin desfiinţarea lor vor fi dirijate către programele naţionale de sănătate“. „Cred că este vorba, mai degrabă, despre restructurare, transformare, decât desfiinţare, pentru că programele naţionale de sănătate trebuie să curgă mai departe, iar o serie de atribuţii trebuie preluateââ, a declarat dr. Daniela Rahotă, director executiv al DSP Bihor.
În ţară există 42 de direcţii de sănătate publică, despre care s-a afirmat anterior că vor fi transformate în opt direcţii regionale. Potrivit unor surse din Ministerul Sănătăţii, citate de Agerpres, aproape o jumătate din personalul actual al DSP-urilor va fi disponibilizat, o parte fiind transferat la consiliile locale şi judeţene care au atribuţii în domeniul medical sau va asigura funcţionarea celor opt noi direcţii de sănătate publică regionale.