Minitabără de alimentaţie sănătoasă la Poiana Mărului, judeţul Braşov
O nouă minitabără creativă pentru elevi, organizată de Asociația social-culturală „Drept în inimă”, coordonată de pr. Daniel Puia-Dumitrescu din Brașov, a avut loc în perioada 2-4 septembrie, la Poiana Mărului, judeţul Braşov, în cadrul proiectului „Academia de timp liber”. Tematica activităţilor a fost alimentaţia sănătoasă, minitabăra fiind intitulată „Mens sana in corpore sano”. Activitatea a fost organizată în urma discuţiilor cu nutriționistul Diana-Loredana Chivu din Brașov despre necesitatea deprinderii unei alimentaţii sănătoase de la vârste cât mai fragede. La activitate au participat dr. Diana-Loredana Chivu şi psihologul Roxana Hăisan-Taraș.
„Credem că a treia minitabără organizată de asociația noastră în vacanța de vară 2022 încununează efortul unei echipe de coordonare care a mai pus la cale și școala de vară ce tocmai s-a încheiat”, ne-a spus preotul Daniel Puia-Dumitrescu.
În luna octombrie, vor avea loc încă două activităţi asemănătoare: minitabăra antibullying (14-16 octombrie) și cea de limbi străine (21-23 octombrie). De asemenea, astăzi, 9 septembrie, de la ora 18:00, la sediul asociaţiei din oraşul Ghimbav, au loc evenimentul de încheiere a proiectelor derulate în timpul verii și deschiderea înscrierilor pentru atelierele creative din timpul anului școlar.