Minunatele tablouri

Odată, de demult, într-un loc frumos din Orient, stăpânul ţinutului respectiv a strâns pentru o întrecere pe toţi pictorii din ţară. Premiul cel mare îl câştiga zugravul tabloului care vădea mai tare dragostea pentru Dumnezeu.

 

Au fost selectate pentru finală trei tablouri. Unul reprezenta o mamă îngenuncheată la mormântul copilului ei. Ochii ei, privind cu nădejde către cer, păreau să spună: „Mai presus de toate, dragostea pentru Tine va birui, Doamne!“

 

Al doilea tablou înfăţişa doi prieteni - unul trăgând spre sine pe celălalt, arătându-i  biserica cu degetul, ca pentru a zice: „Vino după mine, pentru dragostea lui Dumnezeu…“

 

Ultimul tablou înfăţişa o femeie având într-o mână un vas cu apă, iar în cealaltă o făclie aprinsă. Chipul femeii părea că arde de o râvnă nepământească. Dedesubtul tabloului stătea scris: „Cu această torţă aş vrea să aprind cerul şi cu această apă să sting flăcările iadului ca pe viitor nimeni să nu mai iubească pe Dumnezeu în nădejdea unei răsplăţi sau de teama unei pedepse, ci numai pentru El însuşi şi pentru slăvita Lui atotbunătate“.

 

Nimeni din cei care au analizat cele trei lucrări ale artiştilor nu a avut vreun dubiu în privinţa premiului cel mare. Pentru mesajul  puternic, impresionant, câştigător a fost ales pictorul care a zugrăvit ultima lucrare. (Adaptare după o poveste din volumul  „Cartea cu pilde“, Alexandru Lascarov Moldovanu, Editura Semne, 2011)