Minuni ale Sfântului Ioan Maximovici
Faptele minunate ale sfinților contemporani merită cunoscute de cât mai mulți dintre noi spre întărire în credință și edificare interioară. Unul dintre aceștia, care a marcat istoria recentă, este Sfântul Ioan Maximovici, prăznuit pe 2 iulie și ale cărui fapte minunate strălucesc în realitatea tot mai secularizată a lumii de astăzi. Iată câteva istorisiri pe care presa internațională le-a consemnat deja despre acest om mare al lui Dumnezeu.
Înaltpreasfințitul Părinte Luca, Mitropolit de Zaporojie și Melitopol, a confirmat recent o minune care s-a întâmplat cu o icoană a Sfântului Ioan de Shanghai și San Francisco în Mănăstirea „Sfântul Sava cel Sfințit” din Melitopol, situată la aproximativ 670 de kilometri la sud-vest de Kiev.
Potrivit unei mărturii publicate pe site-ul Diocezei de Zaporojie, chipul Sfântului Ioan a apărut în mod minunat pe sticla casetei în care era așezată icoana sa. Acest lucru a fost remarcat pentru prima dată de ieromonahul Antipa și confirmat apoi de ierarh.
În 2012, în ziua de hram a mănăstirii (18 decembrie), părintele Serapion (Medvedev), starețul obștii Sfântului Ioan din Shanghai din satul Kalinov, provincia Poltava, a adus o icoană și o părticică din moaștele sfântului făcător de minuni pentru a fi cinstite de credincioși la Mănăstirea Sfântului Sava. De asemenea, părintele Serapion a oferit starețului mănăstirii o mică icoană a sfântului, care de atunci ocupă un loc de cinste în biserică. După șase ani, s-a decis confecționarea unei noi casete în care să fie așezată icoana şi schimbarea sticlei de deasupra ei. Când aceasta era deja gata, ieromonahul Antipa a început să dezasambleze vechea casetă și a remarcat cu surprindere că întreg chipul sfântului se imprimase pe sticlă. Aceasta se întâmpla la 5 martie 2018.
Cu prilejul privegherii de toată noaptea din 17 martie, icoana și sticla au fost arătate Înaltpreasfințitului Părinte Luca, Mitropolit de Zaporojie și Melitopol și superior al mănăstirii, care a confirmat minunea.
În prezent se pregătește o nouă ramă pentru această miraculoasă reprezentare iconografică.
O altă icoană a Sfântului Ioan Maximovici a început să izvorască mir chiar în timpul slujbei din ziua prăznuirii sale, la 2 iulie 2017, în schitul închinat Sfântului Ioan din Lavra Svyatogorsk, din satul său natal Adamovka, provincia Donetsk, Ucraina.
(Traducere și adaptare din engleză, sursa: www.orthochristian.com)