„Miracolul de la Mărăşeşti - 6 august 1917”

Data: 06 August 2021

O expoziţie de fotografie documentară şi mărturii din Primul Război Mondial, intitulată „Miracolul de la Mărăşeşti - 6 august 1917”, a fost vernisată, ieri, la Mausoleul Eroilor din Focşani. Expoziţia organizată de Muzeul Vrancei în parteneriat cu Arhivele Naţionale ale României cuprinde imagini mai puţin cunoscute din timpul luptelor de la Mărăşti şi Mărăşeşti din 1917, precum şi o serie de poezii ale soldaţilor români, dar şi mai multe obiecte autentice de pe câmpul de luptă.

„Avem imagini inedite de pe câmpul de luptă, atât de la Mărăşeşti, cât şi de la Mărăşti, din Primul Război Mondial. Avem, de asemenea, şi mărturii autentice, de la plosca pentru apă la lamela pentru servitul mesei, grenade nemţeşti, austro-ungare, franceze, podoabe ale cailor, căşti ale soldaţilor francezi, nemţi şi români. O parte din aceste artefacte le avem de la un colecţionar local, iar altele au fost donate chiar de un angajat al muzeului”, a declarat, potrivit Agerpres, muzeograful Florin Mihai, de la Muzeul Vrancei.

Obiectele din Primul Război Mondial care vor putea fi admirate în cadrul expoziţiei au fost descoperite în zonele de conflict ale frontului din Vrancea. Expoziţia va fi deschisă publicului până la sfârşitul lunii august.

Victoriile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz sunt invocate cel mai des atunci când se face referire la bătăliile din Primul Război Mondial. 

În 6 august, la Mărăşeşti, forţele româno-ruse resping un puternic atac al trupelor germane şi austro-ungare. Atunci, generalul Eremia Teofil Grigorescu, considerat unul dintre cei mai mari strategi militari români şi cel mai important comandant al Armatei Române în timpul Primului Război Mondial, a rostit pentru prima oară celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. (O. N.)