Miron Barnovschi - primul domnitor martir al românilor

La 2 iulie 1633 a fost decapitat, deoarece a refuzat ca, în faţa Sultanului Murad al IV-lea, să se lepede de ortodoxie şi să treacă la islam. Pedeapsa a continuat până dincolo de moarte, ultima dorinţă fiindu-i refuzată.

 

Atunci când ne gândim la Iaşi, ca valoare istorică şi culturală, socotim că începutul transformărilor a pornit de la Vasile Lupu. Atunci când ne gândim la primul martir al neamului, de viţă nobilă - ne vine în minte numele lui Constantin Brâncoveanu. Şi, totuşi, înainte de Vasile Lupu a înflorit Iaşul. La fel, altcineva, înainte de Brâncoveanu, a primit cununa martirajului. În ambele cazuri, cel la care facem referire este Miron Barnovschi. Cunoscut, mai mult, pentru biserica ce-i poartă astăzi numele. Fără a se şti, însă, câte alte monumente de cult a clădit şi cât de mult a zidit la temelia Iaşului, a Moldovei şi a epocii căreia a aparţinut.

 

În timpul lui Miron Barnovschi Movilă (ianuarie 1626-iulie 1629 şi aprilie-iulie 1633), Iaşul a devenit capitală în sensul deplin al cuvântului. Domnitorul a fost primul care a adus Moldovei o deschidere europeană, prin înrudirea sa cu mari familii boiereşti din Polonia şi Austria, dar şi prin legătura de prietenie şi de familie cu mitropolitul Petru Movilă al Kievului. În perioada lui Barnovschi a fost redactat şi adoptat primul cod de legi, în sens de constituţie. Au fost date legi cu privire la scăderea dărilor, starea breslelor şi a meseriaşilor, dar şi alte reforme cu caracter juridic.

Miron Barnovschi s-a îngrijit neîncetat de viaţa spirituală a moldovenilor, dar şi de etica preoţilor şi a călugărilor. În egală măsură, a protejat lăcaşurile de cult în faţa abuzurilor funcţionarilor de stat, dar a ţinut în frâu şi clerul, căruia nu i-a permis să se îndepărteze de canoanele Bisericii Ortodoxe. În acest context, în toamna anului 1626, s-a întrunit primul sinod la Iaşi - în calitate de reşedinţă mitropolitană. De asemenea, a fost primul sinod convocat de cărte un domnitor şi nu de autoritatea eclezială. Deciziile luate aici au fost sub influenţa marilor cărturari Anastasie Crimca, mitropolit al Moldovei, şi Varlaam, viitor mitropolit. S-a stabilit faptul că un călugăr nu avea drept la proprietate privată, la afaceri personale sau la plimbări inutile. În plus, s-a interzis ca în mănăstiri să fie găzduite femei şi a fost dată o hotărâre cu privire la situaţia creştinilor catolici din Principatul Transilvaniei, care migrau în Moldova. Acestora nu le era permis să se aşeze în sate româneşti ortodoxe sau în preajma mănăstirilor, fiind consideraţi un adevărat pericol pentru ortodoxia moldovenilor. În ciuda tuturor legilor dure stabilite în sinod, acestea au fost aprobate şi respectate, iar rezultatele nu au întârziat să apară.

Marile realizări culturale ale Iaşului sunt atribuite, aşa cum am mai spus, lui Vasile Lupu. Motivul îl reprezintă concretizarea unor reuşite în timpul domnitorului. Cu toate acestea, nu trebuie uitat cel de la care au pornit ideile, care a început munca şi n-a mai avut, din păcate, răgazul de a culege roadele. În timpul său, Miron Barnovschi l-a trimis de două ori pe ieromonahul Varlaam de la Secu, viitorul mitropolit al Moldovei, în Rusia. Prin intermediul lui a cerut cumpărarea de icoane şi cărţi şi chiar a dorit achiziţionarea unei tipografii.  Încă de atunci, Varlaam a început lucrul la Cazania sa, monument de limbă şi cultură românească. Pentru că de atunci s-a dorit punerea limbii române pe un piedestal al culturii.

 

Miron Barnovschi este şi ctitor al mai multor lăcaşe de închinare. A ctitorit Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Iaşi - care astăzi îi poartă numele, Mănăstirea Bârnova, Mănăstirea Hangu de pe Valea Bistriţei şi a contribuit la construcţia Bisericii Stavropighiei din Liov. A finalizat construirea Mănăsirii Dragomirna şi, de asemenea, a început construirea Bisericii „Sfântul Ioan“ din Iaşi.

 

Lucrările domnitorului sunt primele ctitorii ieşene care au creat un nou stil arhitectonic. Un stil care va influenţa următoarele două secole. Un stil care a influenţat şi modul în care a fost construită biserica Mănăstirii „Sf. Trei Ierarhi“. Până şi cronicarul Miron Costin vorbeşte despre puterea neobişnuită a domnitorului de a zidi atâtea biserici în doar trei ani - muncă de zeci de ani a altor domni.

Ctitoriile lui Barnovschi nu au însemnat doar muncă în folosul comunităţii. Nu au însemnat doar ziduri goale, ci au fost rodul vieţii sale evlavioase. El este amintit ca fiind un om care iubea rugăciunea. În multe nopţi, domnitorul era văzut îngenunchiat în faţa sfintelor icoane. Iar de la credinţa sa nu s-a dezis nici în clipa morţii.

 

Constantin Brâncoveanu, reperul domnitorului martir, a trecut la Domnul în anul 1714. Însă, cu mai bine de 80 de ani în urmă, Miron Barnovschi îşi dădea ultima suflare, cu credinţa nestrămutată în Hristos Dumnezeul nostru şi în viaţa veşnică. Acest lucru, după ce fusese întemniţat tot la Edikule, ca şi Brâncoveanu mai târziu.

 

În urma unui conflict cu Imperiul Otoman, Barnovschi a renunţat la tron, în anul 1629. Motivul de bază a fost refuzarea cererii marelui vizir de a adăuga la plata tributului un bacşiş de 20.000 de galbeni. Domnitorul s-a retras la moşia sa din Polonia. Ţara l-a rechemat, însă, pe Miron Barnovschi şi l-a reales în funcţie. Iar el a acceptat, lăsând în urmă un trai comod şi îmbelşugat şi o viaţă sigură, într-o ţară ce-i devenise a doua casă. A lăsat toate pentru a-şi sluji poporul, fără să se teamă de consecinţe. Fără a cere măcar socoteală celor care l-au vândut la sfârşitul primei domnii.

 

Pentru a obţine recunoaşterea Înaltei Porţi, acesta a hotărât să meargă personal la Constantinopol. Drumul a început la 3 mai 1633 şi a durat până la 20 iunie. Deşi a fost avertizat de Matei Basarab, domnul Ţării Româneşti, de faptul că Vasile Lupu i-a pus la cale pieirea, Barnovschi şi-a continuat paşii spre Istanbul.

Pentru câteva zile a fost arestat şi, în acest timp, şi-a scris testamentul. La 2 iulie 1633 a fost decapitat, deoarece a refuzat ca, în faţa Sultanului Murad al IV-lea, să se lepede de ortodoxie şi să treacă la islam. Pedeapsa a continuat până dincolo de moarte, ultima dorinţă fiindu-i refuzată. Domnitorul a vrut ca trupul să-i fie îngropat la Mănăstirea Dragomirna. Cu toate acestea, el a fost înmormântat, pentru început, în cimitirul Patriarhiei din Constantinopol. Apoi, Vasile Lupu a dorit să îndrepte măcar o frântură din răul pe care îl făcuse, motiv pentru care i-a adus osemintele în ţară. Undeva, firul se rupe, întrucât locul mormântului său a rămas necunoscut. Cu toate acestea, Dumnezeu a demonstrat, încă o dată, că nu ţine lumina ascunsă sub obroc. Săpături făcute la Biserica Barnovschi, în 1996, au scos la iveală, din pardoseala bisericii, un mormânt. Un mormânt considerat a-i aparţine marelui domnitor.

 

Miron Baranovschi s-a întors acasă. La fel de smerit precum a fost în timpul scurtei sale vieţi. Aproape necunoscut nouă, celor ce trăim în moştenirea lui. E trist să luptăm pentru viitor şi pentru mărirea de a fi, cândva, Capitală Culturală Europeană, fără să ne cunoaştem trecutul. Fără să mulţumim celor care s-au jertfit, cu dragoste, cu sânge şi credinţă pentru a consolida temelia unui oraş şi a unei ţări.