Misiune comună a FMI, UE şi BM, la Bucureşti
Misiunea comună a Fondului Monetar Internaţional (FMI), Uniunii Europene (UE) şi Băncii Mondiale (BM) a sosit, ieri, la Bucureşti, pentru a evalua modul de îndeplinire a angajamentelor din Acordul Stand-By şi a discuta cu autorităţile despre o serie de politici pe termen mediu. Misiunea FMI va pregăti cel de-al patrulea raport asupra programului economic al României, ce va fi discutat de conducerea Fondului în cea de-a doua parte a lunii iunie. Dacă raportul va fi aprobat, România va primi cea de-a cincea tranşă, în valoare de 768 milioane DST (850 milioane de euro), din cadrul împrumutului acordat de FMI. Acordul Stand-By cu FMI a fost încheiat de România în 4 mai 2009 şi prevede că împrumutul, în valoare de 12,9 miliarde de euro, este acordat în opt tranşe, pe o perioadă de 24 de luni. Concomitent, România a obţinut un împrumut de 5 miliarde de euro de la Comisia Europeană. De asemenea, Banca Mondială acordă României trei împrumuturi în cadrul Programului pentru Politici de Dezvoltare, în valoare totală de un miliard de euro. Alţi finanţatori internaţionali mai acordă României încă un miliard de euro, valoarea totală a pachetului de sprijin fiind de 20 miliarde de euro. Până în prezent, România a primit aproximativ 9,3 miliarde de euro de la FMI, 2,5 miliarde de euro de la UE şi 330 milioane de euro de la BM.