Misiune și filantropie în prag de iarnă la Urziceni
Elevii și profesorii Școlii Gimnaziale „Ion Heliade Rădulescu” din Urziceni împreună cu Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din aceeași localitate au organizat o colectă de alimente pe care le-au oferit nevoiașilor.
La inițiativa directorului adjunct, Dana Matache, au colectat fructe, legume și alte produse alimentare pentru persoanele cu venituri reduse, vârstnici și suferinzi. Preoții parohiei, împreună cu membrii Consiliului parohial, au preluat alimentele și le-au dăruit nevoiașilor, care au primit cu recunoștință darurile.
Implicarea tinerilor din Urziceni în activitățile social-filantropice ale parohiei vor continua. „Prin aceste acțiuni de binefacere, care se desfășoară periodic în parohia noastră, nădăjduim să insuflăm copiilor bucuria de a dărui și de a fi aproape de cei cu probleme, în speranța că nu vor trece indiferenți pe lângă nevoile semenilor”, ne-a mărturisit părintele Bogdan-Ionuț Stancu, parohul Catedralei din Urziceni.