Misiune UNESCO în Geoparcul Ţara Haţegului
Doi experţi internaţionali participă la misiunea de revalidare a statutului UNESCO, care are loc o dată la patru ani, de care se bucură Geoparcul Internaţional Ţara Haţegului. Până vineri, evaluatorii vor analiza realizările din ultimii patru ani care au vizat conservarea patrimoniului geologic, natural şi cultural, educaţia şi turismul sustenabil, scrie Agerpres. O parte din proiectele implementate au fost prezentate marţi, la Castelul Nopcsa din Săcel, de către reprezentanţii Geoparcului, conducerea Universităţii Bucureşti, care îl administrează, și autorităţile locale. (C.Z.)