Misiunea creştinilor în societate este necesară
Înalt Preasfinţitul Ilarion Alfeev, Mitropolit de Volokolamsk, a declarat, nu cu mult timp în urmă, la o recepţie oficială în America, că dictatura instituţiilor civile trebuie denunţată de comunităţile creştine din lume pentru a evita pericolul de a fi excluse din viaţa socială şi izolate, informează The Orthodox Beacon. Înalt Preasfinţitul Mitropolit a mai spus că, din păcate, mărturisirea valorilor morale creştine aduce o puternică opoziţie din partea celor care doresc îndepărtarea lor din viaţa socială şi prin aceasta coruperea şi degradarea vieţii oamenilor, concluzionând că este necesară educarea în spiritul valorilor creştine a oamenilor, nu prin argumente teologice complexe, ci mai mult prin adevăruri simple, de bun-simţ, cum ar fi: căsătoria este unirea unui bărbat şi a unei femei, fiecare copil are dreptul de a avea un tată şi o mamă - nu părintele numărul unu, doi sau trei, viaţa omului este un dar, este de neacceptat ca între zămislire şi moartea naturală să se intervină artificial pentru terminarea vieţii. Acestea şi alte legi morale, constant atacate de societatea seculară modernă, trebuie restaurate în conştiinţa publică. (Marius Nedelcu)