Misiunea „Diaconia“, la ceas aniversar
Misiunea socială "Diaconia" a Mitropoliei Basarabiei a împlinit în ziua de 5 iunie 10 ani de activitate. De-a lungul acestei perioade, mottoul echipei "Diaconia" este: "Credinţa fără fapte moartă este". Speranţa este o felie de pâine care se împarte copiilor, bătrânilor şi persoanelor suferinde prin intermediul proiectelor sociale implementate la nivel de parohii, precizează site-ul diaconia.md. "Timp de 10 ani am rămas consecvenţi în activităţi, ne-am propus să extindem numărul de beneficiari pe care-i asistăm şi să promovăm în societate caritatea creştină. În continuare vom sprijini parohiile în vederea ajutorării persoanelor aflate în dificultate şi vom semăna în inimi seminţele milosteniei, bunăvoinţei şi dragostei faţă de aproape. Dumnezeu să ne ajute!", a precizat Igor Belei, directorul organizaţiei. Asociaţia "Diaconia" a fost înfiinţată în anul 2001 cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor. După înregistrarea mitropoliei în anul 2003, organizaţia şi-a modificat denumirea în Misiunea socială "Diaconia" a Mitropoliei Basarabiei. (I.B.)