Misiunea sacramentală a Bisericii Ortodoxe
Reprezentanţa Patriarhiei Române pe lângă instituţiile Uniunii Europene în colaborare cu Parlamentul European au organizat la Bruxelles, în perioada 28 iunie - 1 iulie 2011, simpozionul cu tema "Misiunea sacramentală a Bisericii Ortodoxe în context european", la care au participat profesori de teologie din România şi Belgia. În urma prezentărilor şi dezbaterilor din cadrul simpozionului, participanţii au ajuns la următoarele concluzii:
1. Misiunea Bisericii, în expresia ei sacramentală, este o responsabilitate constantă, care trebuie asumată şi exprimată în actualul context european. 2. În acest sens, au fost abordate şi analizate din perspectivă dogmatică şi canonică principalele provocări la adresa sacramentalităţii Bisericii în exprimarea ei specifică, în noul context european, dezbaterile focalizânduse în special asupra Tainelor Botezului şi Cununiei, a problematicii iconomiei sacramentale, precum şi a dialogului panortodox. 3. Degradarea conştiinţei eclesiale şi relativizarea valorilor familiei creştine provoacă deteriorarea relaţiilor dintre soţ-soţie, părinţi-copii, familie şi societate. Biserica are vocaţia de a răspunde acestui fenomen printr-o permanentă şi dinamică afirmare a ethosului creştin-ortodox, prin contextualizarea dinamică a mesajului evanghelic şi patristic cu atenţie deosebită faţă de persoana umană aflată în dificultate şi confuzie duhovnicească şi implicit existenţială. Discuţiile şi analizele acestor teme au fost privite în special din perspectivă pastoral-misionară, cu implicaţii interconfesionale şi interreligioase. De asemenea, au fost invocate diferite situaţii şi practici complexe din punct de vedere dogmatic şi canonic referitoare la căsătoriile mixte şi la Taina Botezului, în noul context al secularizării şi globalizării societăţii umane, în general, şi al spaţiului european, în special. 4. Participanţii au conştientizat importanţa şi eficienţa unor astfel de întâlniri prin care să se realizeze identificarea punctuală a provocărilor complexe cu care se confruntă Biserica şi a soluţiilor concrete fundamentate pe tradiţia ei dogmatică şi canonică. 5. Premieră în teologia academică românească, simpozionul internaţional organizat de Reprezentanţa Patriarhiei Române la Bruxelles s-a bucurat de o deplină apreciere din partea participanţilor, deschizând drumul către noi colaborări interdisciplinare cu implicaţii directe în misiunea Bisericii. Bruxelles, 1 iulie 2011