Misiunile preoţilor profesori din Postul Crăciunului
În Postul Crăciunului preoţii profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă şi de la Seminarul Teologic Ortodox din Alba Iulia participă împreună cu studenţii şi cu elevii teologi la diverse misiuni în parohiile din Eparhia Alba Iuliei. Scopul acestor misiuni este de a întări comunităţile mici şi de a impulsiona cântarea, slujirea şi predica în aceste parohii. Primele două grupuri de misiune au fost prezente, duminică, 21 noiembrie, în parohiile Icland şi Căpuş din Protopopiatul Luduş. Duminică, 5 decembrie, următoarele două grupe de misiune vor fi în parohiile Livezile şi Măgina din Protopopiatul Aiud. Pe 12 decembrie, grupurile vor fi prezente în localităţile Şard şi Miceşti din Protopopiatul Alba Iulia. Ultimele două grupuri de misionari vor merge, duminică, 19 decembrie, în Protopopiatul Reghin, în parohiile Răstoliţa şi Stânceni. Toate aceste misiuni au fost organizate cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Andrei al Alba Iuliei.
(pr. S.V.)