Miting pro european la Chișinău
Cei peste 75.000 de participanţi la adunarea naţională „Moldova Europeană”, care s-a desfăşurat, duminică, la Chişinău, au adoptat o rezoluţie în care au cerut modificarea Constituţiei „pentru a stabili definitiv şi ireversibil aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană”, deschiderea cât mai curând a negocierilor de aderare, transpunerea rapidă a legislaţiei europene prin implicarea specialiştilor, „în special din România”. Obiectivul țării este ca până în 2030 să devină membru deplin al UE, a declarat la miting preşedintele Maia Sandu. (C. Z.)