Mitropolia Germaniei, Europei Centrale și de Nord la ceas aniversar
Între evenimentele care au marcat istoria diasporei românești din Europa Occidentală, după Revoluția din decembrie 1989, se numără și alegerea și instalarea ÎPS Părinte Serafim Joantă, pe atunci Episcop-vicar al Mitropoliei Ardealului, ca Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Germania, Europa Centrală și de Nord. Pe data de 5 iunie 1994, la München, IPS Părinte Serafim era instalat în demnitatea de Mitropolit, eveniment de la care se împlinesc acum 20 de ani.
Istoria diasporei ortodoxe române, constituită în apusul Europei, în special, după cel de-al Doilea Război Mondial, este prezentată și cunoscută, după cum afirma pr. acad. prof. dr. Mircea Păcurariu, « prea puțin și de multe ori în mod denaturat, chiar tedențios » (Cuvânt înainte semnat de pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, la cartea pr. dr. Mircea Basarab, „Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord”, Cluj-Napoca 2011, p. 10).
După retragerea IPS Arhiepiscop Adrian la data de 30 aprilie 1992, Patriarhia Română a dorit să lase reorganizarea diasporei române pe seama parohiilor din străinătate, pentru a nu mai putea fi acuzată de imixtiuni politice din partea statului român. Între aceste măsuri se număra și alegerea unui nou ierarh pe seama parohiilor din diasporă. Astfel, la cererea unui grup de 7 preoți din Germania, împreună cu parohiile lor, Sinodul Bisericii noastre acorda binecuvântarea pentru organizarea unei eparhii cu titulatura de « Mitropolia Ortodoxă Română pentru Germania și Europa Centrală », prin adresa din nr. 436 din 11 februarie 1993. Ales Mitropolit în Adunarea eparhială de la Aachen (16 octombrie 1993), IPS Părinte Serafim a fost confirmat de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române în ședința din 12 ianuarie 1994, hotărâre comunicată parohiilor din străinătate prin adresa 7878 din 1994.
În ședința sa din 22-23 martie 1994, Sfântul Sinod a stabilit jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Germania și Europa Centrală asupra parohiilor ortodoxe române din Germania, Austria, Luxemburg, Suedia, Norvegia, Finlanda și Danemarca, hotărâre care « marca sfârșitul procesului de înființare a Mitropoliei » (Mircea Basarab, „Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord”, Cluj-Napoca 2011, p. 137).
Instalarea IPS Mitropolit Serafim a avut loc la München, la data de 5 iunie 1994, în biserica «Sfântul Luca», o biserică evanghelică construită între 1893 – 1896, după planurile arhitectului Albert Schmidt. Delegația Patriarhiei Române, care a luat parte la instalare, a fost condusă de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Din delegație a mai făcut parte și IPS Părinte Mitropolit Teofan, pe atunci Episcop-vicar patriarhal. 57 de preoți, personalități din țară și străinătate și peste 1000 de credincioși au luat parte la slujba de instalare (http://www.buna-vestire.de/20-ani-mitropolia-ortodoxa-romana-germaniei-europei-centrale-nord-nuernberg.html, pagină accesată la data de 3 iunie 2014). La eveniment au participat și autorități de stat și bisericești din Bavaria.
Începută în condiții materiale mai mult decât modeste, activitatea IPS Serafim Joantă, a ajuns la 20 de ani, reprezentând o perioadă marcată de multe sacrificii, dar și de multe împliniri. Spațiul dedicat acestui articol fiind unul restrâns, ne permitem să amintim doar câteva din aceste realizări.
Până la alegerea și instalarea IPS Iosif ca Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Europa Occidentală și Meridională (în 1998), în calitate de locțiitor (locum tenens), IPS Părinte Mitropolit a purtat de grijă românilor ortodocși din 15 țări occidentale. Neavând un sediu episcopal, o catedrală, iar parohiile fiind puține și divizate, munca IPS Serafim a fost una extrem de dificilă. Primul sediu al Mitropoliei a fost la Institutul oriental (Ostkirchliches Institut) de la Regensburg, până în anul 1999. În acest an a fost cumpărată o biserică evanghelică la Nürnberg, împreună cu clădirile aferente. Biserica a fost reconstruită și amenajată, fiind apoi pictată, devenind Catedrală mitropolitană din anul 2000. Biserica mitropolitană a fost sfințită de către vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist în anul 2006, însoțit de mai mulți ierarhi, între care și Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Tot la Nürnberg funcționează o mănăstire închinată sfinților brâncoveni și un centru de pictură. La München a fost stabilit din 2003 sediul unui episcop-vicar, în persoana PS Părinte Sofian Brașoveanul.
Întreaga viață duhovnicească a parohiilor din jurisdicția Mitropoliei a fost reorganizată, astăzi Mitropolia fiind compusă din Arhiepiscopia Ortodoxă a Germaniei, Austriei și Luxemburgului și Episcopia Ortodoxă Română pentru Europa de Nord, condusă de PS Părinte Macarie Drăgoi. Arhiepiscopia cuprinde în prezent un număr de 72 parohii, filii şi mănăstiri, din care 59 în Germania, 12 în Austria şi una în Luxemburg (cf. site-ului oficial al Mitropoliei: http://www.mitropolia-ro.de/index.php/mitropolia/arhiepiscopia, pagină accesată la data de 2 iunie 2014).
Una dintre dorințele mereu exprimate de către IPS Părinte Mitropolit Serafim, a fost și rămâne aceea de a construi sau achiziționa lăcașuri proprii de rugăciune. Acestea ar trebui să devină o « patrie spirituală » (geistliche Heimat) a românilor din Germania și din Arhiepiscopie, urmând să contribuie, totodată, și la integrarea românilor în țările în care au emigrat.
În cei 20 de ani de activitate, Mitropolia, care funcționează în Germania ca Arhiepiscopie, a fost recunocută de către autoritățile germane drept « Corporație de drept public » în patru land-uri (Bavaria, Baden-Würtenberg, Saarbrücken, Hessen şi Saarland).
Membră în „Comunitatea de lucru a Bisericilor creştine” din Germania (AcK), Mitropolia este activă și pe plan regional în toate „Comunităţile de lucru ale Bisericilor creştine” din fiecare land. IPS Mitropolit Serafim este conducătorul delegaţiei române în Dialogul cu Biserica Evanghelică din Germania.
În decursul celor 20 de ani, pentru a intensifica activitatea pastoral-misionară din cadrul Arhiepiscopiei, au fost înființate mai multe departamente și protopopiate.
Între multele activități caritative pe care Arhiepiscopia le desfășoară, merită amintită aici demararea proiectului „Burse pentru copii săraci din Moldova”, cu scopul de ajuta lunar cu suma de 25 de Euro un număr cât mai mare de copii din judeţele Vaslui şi Botoşani, copii care trăiesc sub limita sărăciei. În momentul de față numărul acestor burse a trecut de 200.
Toate aceste realizări și multe altele, care nu pot fi cuprinse în spațiul acestui articol, au fost posibile datorită implicării și puterii de jertfeltnicie a IPS Serafim și a colaboratorilor săi apropiați. Multe ceasuri de rugăciune și o activitate desfășurată «cu timp și fără timp» au făcut din Mitropolie o adevărată ambasadă spirituală a Bisericii Ortodoxe Române, dar și a țării noastre în Europa Centrală și de Nord.