Mitropolitul Banatului, la ceas aniversar
De praznicul Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, şi-a aniversat ziua onomastică. Cu acest prilej, joi, 8 ianuarie, la biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş“, din incinta Centrului eparhial, a fost săvârşită slujba Acatistului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Ioan. La slujbă au luat parte Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, colaboratori de la Centrul eparhial şi slujitorii Catedralei Mitropolitane. În cuvântul de felicitare adresat în numele clericilor, monahilor şi credincioşilor Arhiepiscopiei Timişoarei, pr. Ionel Popescu, vicar-eparhial, a menţionat următoarele: „Am participat cu toţii la ultima sfântă sărbătoare din şiragul sfintelor sărbători pe care le-am prăznuit cu bucurie duhovnicească în această perioadă de la cumpăna anilor 2014 şi 2015. Am cinstit sărbătoarea pe care Biserica noastră a închinat-o Sfântului Proroc şi Înaintemergător Ioan, al cărui nume îl poartă cu vrednicie şi arhipăstorul nostru, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Ioan. Înaltpreasfinţia Voastră, aţi venit dintr-o eparhie greu încercată, unde aţi păstorit 20 de ani în ogorul Bisericii noastre dreptmăritoare şi al neamului nostru românesc, aici, într-o altă eparhie istorică din Câmpia Banatului, aflată sub oblăduirea Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş. Astăzi, suntem cu toţii în această biserică-monument istoric, înălţând smerită rugăciune către Sfântul Proroc Ioan Botezătorul, ca să vă ocrotească, Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit, cu rugăciunile sale, cu darul şi cu harul pe care el le-a primit de la Tatăl Ceresc. Rugăm pe cei doi sfinţi ai Bisericii noastre, la care Înaltpreasfinţia Voastră aveţi mare evlavie, Sfântul Proroc Ioan Botezătorul şi Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul, să vă păzească şi de acum înainte, aici, în Biserica noastră bănăţeană, în mijlocul preoţilor, al monahilor şi al credincioşilor. Să vă înzilească Bunul Dumnezeu întru mulţi şi binecuvântaţi ani Înaltpreasfinţite, spre mai binele Bisericii şi al neamului nostru românesc!“. La rândul său, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Ioan a mulţumit pentru frumoasele urări de bine şi a adresat aceleaşi gânduri binecuvântate şi de propăşire duhovnicească tuturor fiilor eparhiei. (George Giurgiu)