Mitropolitul Banatului sprijină satele afectate de calamități din zona Făgetului
În după-amiaza zilei de miercuri, 17 august, în zona Făgetului din Arhiepiscopia Timișoarei s-a produs o furtună, cu aspect de tornadă, care a distrus parțial acoperișul mai multor case din localitățile: Traian Vuia, Susani, Răchita, Cliciova și Jupani. Odată cu casele oamenilor s-au constatat și stricăciuni produse la acoperișul bisericilor din parohiile respective, însă cea mai grav afectată este biserica din Jupani, unde a fost dărâmată turla locașului de cult.
În urma intervenției ISU Banat, cât și a Mitropoliei Banatului, întrucât Înaltpreasfințitul Părinte Ioan Selejan a fost prezent la fața locului, împreună cu protopopul Făgetului, Bujor Păcurar, situația în acest moment este stabilă. S-au acordat ajutoare oamenilor pentru procurarea urgentă a materialelor necesare pentru reparația locuințelor acestora. Înaltpreasfinția Sa Ioan, Mitropolitul Banatului, împreună cu autoritățile locale și județene, caută soluții cât mai rapide, pentru ca cei afectați de furtună să poată locui, în siguranță, în casele lor. Totodată, se fac demersuri ca, până duminică, locașurile de cult din zona respectivă să fie deschise credincioșilor și să se oficieze Sfânta Liturghie.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a recomandat preoților din eparhie să ia măsuri ca toate bisericile și casele parohiale să fie asigurate în vederea protejării acestora de calamități. „Facem apel la preoții din Protopopiatul Făgetului să organizeze o colectă de întrajutorare a credincioșilor și să fie solidari în astfel de momente neprevăzute”, a menționat chiriarhul Banatului.
Toate bisericile din zonă sunt asigurate și nădăjduim ca, în urma evaluărilor constatate prin suportul firmelor de asigurări și al Centrului eparhial din Timișoara, locașurile de cult să fie refăcute în cel mai scurt timp.