„Mitropolitul Bartolomeu a iubit patria până la jertfa de sine“

Data: 24 Ianuarie 2015

La Universitatea „Ştefan cel Mare“ din Suceava a debutat ieri, 23 ianuarie 2015, a doua ediţie a Simpozionului „Valori naţionale în creaţia Mitropolitului Bartolomeu Anania“.

Vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania este comemorat în perioada 23-24 ianuarie 2015 la Suceava. În aula Universităţii „Ştefan cel Mare“ din oraşul ocrotit de Sfântul Ioan cel Nou au început ieri lucrările Simpozionului „Valori naţionale în creaţia Mitropolitului Bartolomeu Anania“. Prezent la evenimentul de deschidere, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a menţionat că învăţătura de credinţă ortodoxă cultivă specificul naţional, „care înseamnă îmbogăţire, şi nu izolare“. „În ceea ce priveşte valorile culturii şi artei din Bucovina, ele sunt universale şi naţionale. Cultura înseamnă să aduni într-un buchet ipostazele acesteia. Mitropolitul Bartolomeu a iubit patria până la jertfa de sine. A muncit mult şi s-a odihnit puţin. Acest simpozion, dedicat valorilor naţionale, nu putea să fie organizat în alt loc decât în Bucovina, unde avem mănăstiri înscrise în lista UNESCO“, a spus IPS Părinte Arhiepiscop Pimen. Ing. Laurian Anania, nepotul Mitropolitului Bartolomeu Anania, a menţionat că pe tot parcursul zilei de 23 ianuarie, la universitatea suceveană au avut loc expuneri literare dedicate ierarhului de la moartea căruia se împlinesc, la sfârşitul lunii ianuarie, patru ani. „Toată ziua de astăzi (n.r. ieri) a fost dedicată expunerilor cu privire la opera literară şi contribuţiile părintelui Bartolomeu în domeniul lucrărilor ortodoxe şi luptei sale pentru propăşirea Bisericii noastre“, a remarcat ing. Laurian Anania. La Mănăstirea Dragomirna va fi săvârşit astăzi, 24 ianuarie 2015, Parastasul pentru Mitropolitul Bartolomeu Anania (1921-2011). (Constantin Ciofu)