Mitropolitul de Alexandropolis, la Catedrala Patriarhală

Data: 09 Martie 2015

La Catedrala Patriarhală, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată duminică, 8 martie, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Antimos, Mitropolit de Alexandropolis, Traianoupolis şi Samoutraki şi Exarh de Rodopi (Grecia), împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, informează basilica.ro.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a elogiat personalitatea Sfântului Grigorie Palama, arătând că acesta a fost un om erudit, care a iubit mai mult pe Dumnezeu decât învăţătura lumească: „Sfântul Grigorie Palama a fost un om pregătit, însă un om care, mai mult decât ştiinţele acestea ale lumii, decât filosofia, decât fizica, a iubit pe Dumnezeu. De timpuriu a căutat isihia, adică liniştea sau liniştirea, ştiind că omul în linişte, într-un loc în care nu priveşte decât creaţia şi nu aude decât vântul şi vuietul mării – aşa cum s-a întâmplat în cazul lui la Muntele Athos - poate fi mai aproape de Dumnezeu. În această liniştire, el s-a apropiat mult de Dumnezeu şi a căutat să se despătimească pentru că isihia sau liniştea aduce pacificare şi îl ajută pe om să lupte foarte mult împotriva patimilor“, a spus Preasfinţia Sa. În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Florin Brăslaşu a fost hirotonit diacon pe seama capelei cu hramul „Sfântul Ierarh Grigorie Teologul“ a Seminarului Teologic „Nifon Mitropolitul“ din Bucureşti.

La finalul Sfintei Liturghii, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor i-a mulţumit, în numele Patriarhului României, Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Antimos pentru slujirea de la Catedrala Patriarhală, precizând că Înaltpreasfinţia Sa a mai vizitat România, în anul 1990, în calitate de arhimandrit, ca oaspete al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, dar şi ca arhiereu, în anul 2011, la sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena - hramul istoric al Catedralei Patriarhale din Bucureşti. „Înaltpreasfinţia Sa are o mare deschidere faţă de români, primeşte adeseori în vizită, la Alexandropolis, monahi, preoţi şi ierarhi din România şi îl putem considera un prieten al Bisericii Ortodoxe Române şi al poporului român“, a spus PS Părinte Timotei Prahoveanul.

La final, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Antimos a mulţumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru binecuvântarea şi bucuria de a sluji la Catedrala Patriarhală şi a evidenţiat importanţa credinţei ortodoxe pe care o păstrează românii. „Întreaga Ortodoxie are nevoie de evlavia şi de credinţa întregului popor român şi să ştiţi că noi, cei din Grecia, observăm cu bună credinţă faptul că în România sunt foarte mulţi oameni credincioşi şi slăvitori de Dumnezeu“, a spus Înaltpreasfinţia Sa.

Răspunsurile liturgice au fost date de către Corala „Divina Armonia“ a Bisericii „Sfântul Gheorghe“-Nou din Bucureşti.