Mitropolitul Ioan Meţianu, 100 de ani de la trecerea la cer

Mitropolitul Andrei Şaguna (1846-1873), Miron Romanul (1874-1898) şi Ioan Meţianu (1899-1916) sunt trei dintre personalităţile aşezate pe altarul vieţii spirituale ale Transilvaniei veacului al XIX-lea. Activitatea Mitropolitului Ioan Meţianu s-a desfăşurat într-o perioadă dificilă pentru ardeleni, timp în care a luptat pentru drepturile acestora. După instalarea sa în scaunul mitropolitan, în prima şedinţă a pus în discuţie construirea unei Catedrale. Piatra fundamentală fost pusă în 1902, iar finalizarea ei are loc în 1906.

Mitropolitul Ioan Meţianu s-a născut pe meleagurile Zărneştiului, la 9 mai 1828, dintr-o familie a cărei obârşie s-a putut urmări până la începutul secolului al XVI-lea de către istoriograful Ioan Cavaler de Puşcariu. Tatăl său, Bucur Meţianu, cântăreţ de biserică, dar şi un om de frunte al comunităţii zărneştene, a trecut la cele veşnice pe când tânărul Ioan avea doar trei ani. Mama sa, Maria, fiica protopopului Ioan Baiul de la Zărneşti, s-a ocupat foarte bine de creşterea fiului său Ioan, sădind în sufletul său sentimentul religios. Studiile primare le-a făcut la Zărneşti, apoi la şcoala normală şi la gimnaziul romano-catolic din Braşov, urmând ca apoi să treacă la liceul romano-catolic din Cluj. Peste tot s-a dovedit ca un element eminent. În anul 1847 a urmat cursurile Seminarului Teologic din Sibiu, iar după absolvire a intrat în administraţie, mai întâi ca protonotar la Bran, iar apoi la Zărneşti, unde a funcţionat până în anul 1853, când a fost hirotonit.

Preot şi protopop

Calităţile alese ale tânărului absolvent, zelul său la învăţătură, n-au scăpat ochiului ager al Mitropolitului Andrei Şaguna, care l-a aşezat în noiembrie 1853 ca diacon şi preot în fruntaşa parohie a Râşnovului, de unde era soţia sa, Maria, fiica preotului Ioan Nan. La stăruinţele fruntaşilor din Zărneşti, a revenit ca paroh în localitatea natală, unde postul devenise vacant. Sosirea lui în Zărneşti a avut loc într-un moment în care zărneştenii se aflau într-o grea încercare de pe urma unui proces în care magistratul din Braşov voia să le ia averile şi pădurile. Prin eforturi considerabile, a reuşit să salveze averile şi pădurile acestora.

A fost numit mai întâi administrator protopopesc (1858), iar după doi ani preoţimea din Bran l-a cerut în unanimitate ca protopop definitiv. Devenind un colaborator apropiat al Sfântului Andrei Şaguna, a organizat la Bran un protopopiat model, atât în domeniul strict bisericesc, cât şi cel şcolar: a înfiinţat şcoli poporale cu doi, trei sau patru învăţători, iar la Bran a deschis o şcoală centrală la nivelul celor din Braşov, îngrijindu-se de înzestrarea materială a bisericilor, dar şi a şcolilor.

Episcop la Arad

În 31 martie 1867, după 16 ani de căsătorie, tânăra sa soţie a trecut la cele veşnice, fiind nevoit să se ocupe singur de creşterea celor patru fii minori, ocupându-se totodată şi de bunul mers al protopopiatului Bran. Ca atare Sfântul Andrei Şaguna l-a recompensat şi l-a recomandat regelui pentru a fi decorat cu Ordinul „Crucea de aur”.

În anul 1874, în urma alegerii lui Miron Romanul în scaunul de Mitropolit al Ardealului, Ioan Meţianu a fost ales ca vicar la Oradea, iar un an mai târziu, în 1875, episcop al Aradului.
În noua sa calitate s-a dovedit un bun chivernisitor al eparhiei arădene, putând fi considerat ca al treilea ctitor al ei, după întemeietorul ei, Isaia Diaconovici, şi restauratorul ei de la mijlocul secolului al XVIII-lea, Sinesie Jivanovici.

Din realizările sale în eparhia Aradului amintim: reorganizarea şi consolidarea Institutului Teologic şi Preparandiei, înfiinţarea unor fundaţii de ajutorare, dar şi a unui periodic „Biserica şi Şcoala”, cu mare popularitate în Transilvania timpului.

În anul 1879, a înfiinţat tipografia diecezană a Aradului pe cheltuială proprie, iar în şedinţa Sinodului arhidiecezan anunţa: „Am înfiinţat această tipografie ca să fim în stare a înzestra şcolile noastre cu cele mai bune şi ieftine cărţi şi aşa să răspândim în publicul nostru în general şi în special în clerul şi corpul nostru didactic, tot mai multă lumină”.

Mitropolit la Sibiu, ctitor al Catedralei

După moartea mitropolitului Miron Romanul, la 31 decembrie 1898, Congresul Naţional Bisericesc l-a ales pe Ioan Meţianu pentru scaunul de Mitropolit al Ardealului, având 64 de voturi, iar Nicolae Popea având 41 de voturi.

După instalarea sa în scaunul mitropolitan, în prima şedinţă a pus în discuţie construirea unei Catedrale. Chiar dacă această Catedrală mitropolitană din Sibiu a fost construită în timpul păstoririi lui Ioan Meţianu, nu trebuie omis faptul că pentru ridicarea ei s-au făcut colecte încă din timpul Sfântului Andrei Şaguna. Piatra fundamentală a Catedralei este pusă însă în anul 1902, iar finalizarea ei are loc în anul 1906. Un merit deosebit al său este şi acela de a fi ridicat o nouă clădire pentru Institutul Teologic din Sibiu (1914), clădire care dăinuie şi astăzi.

Întreaga sa activitate s-a desfăşurat de-a lungul unei perioade critice pentru ardeleni, în timpul regimului austro-ungar, când Mitropolitul Ioan Meţianu s-a dovedit un mare apărător al românilor, ridicând de multe ori glasul împotriva legilor de maghiarizare, care îi afecta pe locuitorii Transilvaniei.

Fondul „Ioan Meţianu” din Şcheii Braşovului

După o activitate deosebită, bine apreciată de contemporani, pe 3 februarie 1916 mitropolitul Ioan Meţianu a trecut la cele veşnice, fiind înmormântat în cimitirul Bisericii „Buna Vestire” din Sibiu, alături de alte două personalităţi importante ale vieţii bisericeşti ardelene: Miron Romanul şi Vasile Moga. La moartea sa, majoritatea ziarelor de atunci scriau despre pierderea acestui mare ierarh, pe care îl comparau cu Moise, cel care a condus poporul spre pământul făgăduinţei.

În Şcheii Braşovului s-a constituit un fond documentar "Ioan Meţianu” unde se găsesc foarte multe documente semnate de marele ierarh, dar şi manuscrisul original al biografiei, manuscris redactat de marele istoric Teodor V. Păcăţian (unul din secretarii mitropolitului). Acest manuscris a văzut lumina tiparului anul trecut prin strădania pr. prof. dr. Vasile Oltean, directorul Muzeului „Prima Şcoală Românească” din Şcheii Braşovului, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.