Mitropolitul Miron Romanul pomenit la 128 de ani de la trecerea la cele veșnice

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 16 Octombrie 2026

La Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu a fost săvârșită astăzi, 16 octombrie, slujba Parastasului pentru vrednicul de pomenire Mitropolitul Miron Romanul, la împlinirea a 128 de ani de la mutarea sa la lăcașurile cele veșnice în data de 4/16 octombrie 1898.

Slujba religioasă a fost săvârşită de protosinghelul drd. Calist Magyar, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane, împreună cu pr. lect. univ. dr. Petru Pantiş de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu. Au fost prezenţi credincioși sibieni şi alţi slujitori ai Catedralei Mitropolitane care s‑au rugat împreună pentru sufletul celui care, vreme de aproape un sfert de veac (1874–1898), a păzit cu neclintită demnitate moștenirea șaguniană, informează Mitropolia Ardealului.

„Mitropolitul Miron Romanul a încercat să pună în aplicare ceea ce Sfântul Mitropolit Andrei Şaguna a rânduit pentru conducerea Bisericii, începând de la nivel de parohie până la nivel central, eparhial, şi anume ca mirenii să facă parte din această conducere a Bisericii. Aşa ne‑a lăsat Sfântul Mitropolit Andrei şi aşa se conduce Biserica până astăzi: o treime dintre cei care conduc Biserica la nivel de parohie, la nivel de eparhie şi aşa mai departe sunt clerici şi două treimi sunt mireni. Am săvârşit rânduiala Parastasului cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, dorind să ne amintim de înaintaşii noştri, aşa cum îndeamnă Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Evrei, să vedem cum şi‑au încheiat viaţa şi să le urmăm credinţa. De aceea, încercăm ca pe fiecare dintre mitropoliţii pe care îi pomenim în cadrul Sfintei Liturghii săvârşite nu doar în Catedrala Mitropolitană, ci în întreaga eparhie, să‑i pomenim în zilele trecerii lor la Domnul, în rânduiala Parastasului. Dumnezeu să‑l ierte, să‑l odihnească, să‑i facă parte de veşnică pomenire în veci de veci!”, a spus protos. drd. Calist Magyar.

După slujba Parastasului a fost săvârşită o slujbă de pomenire şi la mormântul Mitropolitului Miron Romanul din cimitirul Bisericii „Buna Vestire” (Biserica din Groapă) din Sibiu.